Dupa 50 de ani…

„M-am născut pe această dimensiune a realităţii în forma unei mici vietăţi goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de informaţii şi experienţe personale. Avid insa de informatii, precum un burete uscat.   Astăzi sunt, ca şi voi toţi de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât acţiunile trupului meu efemer cât şi suma informaţiilor adunate de-a lungul vieţii şi memorate mai mult sau mai puţin în format de experienţă. Sunt o conştiinţă. O constiinta de sine si de cele din jurul meu”

Dupa 50 de ani…

Ei, si am ajuns si aici, la 50 de ani de viata. Cineva ma intreba cum e la 50 de ani? Fix ca la 49 plus 12 luni…

Intrebarea era de fapt, daca imi pare rau ca fac 50 de ani.

La urma urmei, ar putea sa-mi para rau ca am existat in lume, bucurandu-ma de o viata traita intens, vreme de 50 de ani? Daca doamne fereste, traiam cu o boala, orb sau paralizat, ori daca eram un homeless vesnic infometat, ori privat de libertate prin vreo puscarie, da, as fi spus ca uite, am avut o viata pe care n-am trait-o, dar asa…

Eu am TRAIT 50 de ani de bucurie! Am primit si executat 50 de ani de viata, cum sa imi para rau?

Si m-am intors, cu gandul, in urma…

Si m-am revazut copil, la tara, traind placerea de a calca descult pe pamantul cald si moale. Am cunoscut mirosul, umbra si sentimentul de de a te pierde intr-un lan de porumb de doua ori mai inalt ca mine, am mirosit briza unui camp intins pana la orizont, ca o mare verde, am ascultat fosnetul si simtit racoarea padurii…

Spre deosebire de copii de azi, pot spune ca am fost un privilegiat al sortii; spre deosebire de parintii si bunicii mei, am trait in vreme de pace, si nu am cunoscut disperarea de a-ti pierde fiintele dragi, casa si agoniseala, ori chiar viata in razboi; spre deosebire de bunicii bunicilor mei, am trait in liniste si in belsug, asistat de stiinta medicinii, si nu am cunoscut foametea si bolile decimatoare; spre deosebire de toti cei care au trait in ultimele cateva sute de ani, am trait in dragostea, respectul si civilizatia, oferite de o tara, si nu au venit veneticii sa ne omoare, sa ne dea foc la sate, sa ne violeze fetele si sa ne rapeasca copii educandu-i razboinic si trimitandu-i ca osteni impotriva noastra mai tarziu; spre deosebire de oamenii care au trait in ultimii 1000 si ceva de ani, am trait ca fiinte umane a caror viata este nepretuita, si nu ca niste animale obisnuite sa se ucida intre ele…

Am prins momentul cel mai fericit ce putea fi trait, din intreaga istorie a omenirii, de pana azi…

Am copilarit cu adevarat…

Stiu ce gust are un copan de pasare crescuta in curte, prajit in tigaia cu ulei incalzita pe o plita cu gaz lampant…

Stiu cum este sa iti faci un arc stramb dintr-un bat gasit prin gradina, stiu cum este sa te cateri in pomi si cum este sa mananci cirese direct de pe ramura, stiu cum este sa te dai in leagan sub un sopron atunci cand ploua, si astiu cum este sa tesi stergare de picioare din frunze uscate de porumb; stiu ce inseamna sa joci sotron, sa sari coarda, sa pocnesti din bici de sarbatori; am jucat fotbal in curtea scolii si baschet si handbal; am jucat fotbal in pauza, in holul scolii, cu o guma de sters pe post de minge. Stiu ce este o gimnastica de inviorare.

Am trait experienta de a face armata, si aceasta experienta imi foloseste si astazi. Imi amintesc cum, dupa 45 de zile de stat doar in cazarma, imi doream sa ies pe strada si sa mangai pietrele de pavaj ale strazii; imi doream sa pot sa ma plimb pe strazi; imi doream sa stau comod intr-un fotoliu si sa savurez un pahar de whisy, ascultand o muzica buna si fumand o tigara; trebuie doar sa mananci 9 luni instructie si ‘balastru’ (pilaf gol, fara gust si plin de pietricele), ca sa poti savura intreg restul vietii, bucatele gustoase…

Eu am cunoscut ce inseamna sa dramuiesti un salam, o sticla de lapte si o bucatica de carne, o portocala si o banana, astfel incat sa pot pretui la adevarata valoare tot rasfatul ofrandelor vietii, spre deosebire de copii de astazi care, necunscand lipsa, nu le pot savura cu adevarat. Stiu cata munca este sa cultivi graul, porumbul, sa cresti o pasare ori un porc, si de aceea cand aleg de pe raftul supermarket-ului dintre zeci de mii de bunatati din intreaga lume, pot sa simt diferenta, bucurandu-ma de adevarata lor valoare.

Stiu ce sunt blugii care se decolorau prin frecare si care costau cat salariul tatalui meu, si astfel am masura comparatiei atunci cand intru intr-un outlet de haine.

Am cunoscut frigul in casa doar atat cat, astazi, sa apreciez caldura; am cunoscut granita ferecata, si astfel pot simti placerea incredibila de a pasi in tarile altor popoare…

Stiu cum este sa vii la mare in vacanta, sa stai la gazda, ori in cort, ori sa dormi intr-o Dacie cu picioarele bagate in torpedou, ca sa incapi, si de aceea cand intru intr-un Resort de cinci stele pot sa ma bucur. Stiu cum era sa stai la coada ore in sir la mici serviti cu sare si paine pe un carton, si imi amintesc asta de fiecare data cand in intru in restaurantul all inclusive al aceluiasi Resort…

Stateam in slip pe plaja unei tari care ne-a macelarit stramosii cu doar cateva zeci sau sute de ani in urma, imaginandu-mi ce as fi patit daca m-as fi intors in timp, si astfel pot sa realizez ca lumea a devenit mai buna, mult mai buna. Atunci as fi fost alergat si transat in doua minute, astazi sunt poftit politicos sa iau loc la masa si sa experimentez traditia lor culinara si invitat sa descopar locurile demne de vizitat.

Ieri, copii, mame, tati, frati, surori, unchi si matusi, prieteni si vecini stateau docili incolonati de forta terorii pentru a fi impuscati in cap, incarcati mai apoi cu wola si azvarliti in gropi comune ori arsi, iar astazi daca un dobitoc isi bate calul cu lopata ori un vreun tampit confunda pisica cu o minge de fotbal, o lume intreaga urla ingrozita si sare in apararea bietelor fiinte…

Da, mi-am trait viata exact atunci cand a fost mai bine sa traiesti, dintre toate vremurile si de la inceputurile vietii pe pamant.

Am beneficiat de vaccine si de tratamente care ne-au prelungit viata dubland-o fata de cea a stra-strabunicilor nostri; am putut sa scap de durerile de dinti inghitind o pastila, si nu a trebuit sa-mi scoata vreo masea ori sa fiu operat pe viu, asa cum era obiceiul odinioara.

Imi amintesc cum acolo, la tara, aveam un difuzor cu un singur buton, de pornit oprit si volum, de unde o ‘tanti’ imi spunea cotele apelor Dunarii… Am prins picap-ul cu disc de vinil… Apoi televizorul alb negru, apoi cel color, Elcromul – nu am avut bani de Cromatic – casetofonul mono, cel stereo, casetele BASF de culoare portocalie, Abba si Boney M, apoi video-ul VHS; stiu cum era sa tragi muzica, cum era sa astepti o caseta de afara; imi amintesc de momentul in care am auzit pentru prima oara Midnight Cafe a formatiei Smokey la radio, si stiu ca nu l-am mai desprins din brate saptamani bune, in speranta ca poate il vor mai difuza, speranta neimplinita… Am fost de fata cand a aparut cd-ul, DVD-ul; am trait succesiunea intreg lantului evolutiei de la primul computer HC95 cu programe bazaitoare incarcate de pe o caseta, la primul PC, la Laptop, la Tableta, la Smartphone…

Internetul, Google, Facebook, prezent, prezen, prezent!

Am avut si copilarie si internet, spre deosebire de copii de astazi care au parte doar de internet, cum bine observa cineva…

Am cunoscut perioada in care singura posibilitate de evadare din realitate erau cartile, dandu-mi foc imaginatiei de fiecare data, astfel incat astazi sa pot realiza si bucura de toata explozia informationala din jurul meu.

Stiu ce greu gaseai o informatie marunta, cum inchiriai o carte de la biblioteca, imi amintesc chiar si mirosul unei biblioteci, si astfel apreciez ca astazi, prin simplul efort de a apasa un buton, intr-o fractiune de secunda, ai acces la un ocean de informatii…

Stiu ce inseamna sa mergi pe jos distante mari, ce mult lucru insemna o bicileta, ca sa nu mai vorbesc de o motocicleta, stiu ce insemna sa te scoli la 4 dimineata si sa mergi pe jos 4 km pana la gara, in mirosul matinal al traverselor de stejar impregnate cu pacura ale sinei de tren, ca sa pot aprecia la justa valoare o masina, ori un avion…

Am experimentat lipsurile si saracia doar atat cat sa pot trai in aprecierea belsugului zilelor noastre.

Stiu ce inseamna ca un intreg institut de proiectare sa stea in pozitia ‘pe locuri / fiti gata’ asteptand ca start-ul sa fie dat de secretarul general al partidului, hotarand in ultima clipa, precum un guvernator ce poate da sau refuza o gratiere, daca meciul de fotbal al tarii tale va fi difuzat sau nu…

Am trait intens, am construit, am plantat pomi si i-am ingrijit pana azi, am facut martisoare, gablonturi, pantofi si posete, am scris carti, poezii, am pictat, am compus muzica, am gatit toate bunatatile, am cunoscut mii de oameni.

Am prins cutremure, o revolutie, am prins o schimbare de sistem politic, o renastere a unei tari, care de bine de rau, asa jerpelita si vanduta cum o stim, cel putin sta in picioare, inca exista, spre deosebire de Irak, Afganistan ori de Siria, si ma gandesc ca poate o fi meritul – inconstient – al conducatorilor nostri corupti, dar care poate ca nu au avut alternativa in fata expansionismului de tip nou, economic, si nici putinta de a ne spune adevarul adevarat… Oricum, am prins momentul in care noua mea tara, Europa, s-a nascut. Si este cea mai frumoasa si mai bogata tara – economic si cultural – din cate exista!

Cine, din intreaga istorie zbuciumata a omenirii, se poate lauda ca a trait mai bine si mai multe? Intotdeauna am considerat ca o viata valoroasa se masoara in experiente traite mai mult decat in ani traiti. Si daca as muri maine, traind cu 50 de ani mai putin decat un ocnas pe viata, tot eu as fi castigatorul!

Reteta fericirii mele imi spune ca trebuie sa nu fi avut bicicleta ca sa conduci un SUV cu placere; in schimb, sa te astepte un Bugati Veyron sa faci 18 ani, este o situatie intradevar nefericita. Deseori, chiar tragica…

Am prins inceputul societatii moderne si cea mai mare parte a progresului tehnologic al societatii omenesti. O viata aici, pe planeta albastra, este o experienta unica si irepetabila, si cu cat experimentezi mai mult, cu atat esti mai castigat.

Asadar, pot spune ca nicicum nu imi pare rau ca trec in a doua jumatate a vietii mele. Mai ales ca stiinta promite mult. Si pentru ca vad cat progres tehnologic s-a petrecut in ultimii 40 de ani, si mai ales trendul lui logaritmic, nu pot sa nu sper, ca nu va mai trece mult pana cand barierele neputintei varstei nu vor fi stramutate mult inainte…