Despre autor

<<< BACK

Cred că ar trebui, în acest moment de început, să mă prezint.  Cine sunt eu, dincolo de omul care îşi trăieşte porţia de viaţă alături de toţi ceilalţi asemenea mie, si care împreună formăm câteva generaţii contemporane ale omenirii?

M-am născut pe această dimensiune a realităţii în forma unei mici vietăţi goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de informaţii şi experienţe personale. Avid insa de informatii, precum un burete uscat. Ca si toti ceilalti copii ai oamenilor…

Astăzi, patruzeci şi ceva de ani mai târziu, sunt, ca şi voi toţi de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât acţiunile trupului meu efemer cât şi suma informaţiilor adunate de-a lungul vieţii şi memorate mai mult sau mai puţin în format de experienţă. Sunt o conştiinţă. O constiinta de sine si de cele din jurul meu.

 Singura noastra şansă de a accede nu la nemurire, ci la o existenţă mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii reusite a gândurilor izvorâte din mintile noastre în minţile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a ne întreţine continuitatea existentiala, adica implinirea destinului nostru de oameni.
 Continuitatea a ceea ce, de fapt, merge mai departe atunci când noi, generaţie după generaţie, de zeci de mii de ani încoace, ne stingem…

Maine-poimaine, intr-o zi, cine stie cand, voi continua sa exist doar in forma unor ganduri in cartile pe care le-am scris si in mintile celor ce le-au citit.

Aşa că îţi dau întâlnire în interiorul cărţii, unde gândurile de acolo te vor însoţi spre cunoaşterea lor, după care te aştept, aici, pentru impresii şi discuţii.

Link: Download „Civilizatia Inilor

Succes!

Publicat on februarie 17, 2009 at 7:58 am  Comments (2)  

The URI to TrackBack this entry is: https://civilizatiainilor.wordpress.com/mai-intai-de-toate/despre-autor/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. se pare ca nu se inghesuie lumea sa-ti raspunda… am citit 2 dintr-e cartile tale si m-au lasat cu gura cascata….. am fost placut surprins….mi-ar fi placut sa traiesc in vremurile urb binariei….. foarte frumos….. felicitari.pt ceea ce esti

  2. Iti multumesc, raza de soare…
    Sper ca ai vazut pe blogul cartii rubrica de impresii de la cititori. Mi-ai face o imensa bucurie daca ai posta acolo cateva impresii…


Lasă un comentariu