Ce este Răul (sau ce este „Diavolul”)?

   Da, toate ar fi bune şi frumoase, însă în această ecuaţie a vieţii există şi… răul. 

   De unde vine acest rău? Ce este răul, în definitiv?  

   

    Ai văzut ce se întâmplă cu orice lucru făcut de om sau de natură, lăsat ‘singur’? Uite, spre exemplu, casa în care locuieşti: primele încep să se ardă becurile, apoi se strică întrerupătoarele, robineţii de apă, şi tot aşa. Lista ‘problemelor’ creşte aproape în fiecare zi. Ce faci? Te apuci să le repari, să le înlocuieşti. Dacă nu ai face acest lucru casa se va degrada. Ai să vezi că, dacă nu ai interveni, în timp vor apărea fisuri pe tavanele şi pereţii înnegriţi de fum, se va sparge acoperişul, apa făcându-şi loc înăuntru, apoi vor putrezi lemnele şi acoperişul se va dărâma, şi tot aşa, până va ajunge o ruină. De genul celor pe care le vedem prin excursii, pline de vegetaţie crescută în mijlocul a ceea ce odinioară erau camere…    

     

  

  

  

  

    

  

   

   

   

   

   

     Fără o energie consumată pentru conservarea lucrului creat, acesta tinde să se desfacă în particule cât mai mici. Tot ceea ce natura sau omul a creat, investind astfel o energie ‘constructivă’, tinde să fie sfărâmat, desfăcut, de o energie ‘distructivă’. Ca un elastic întins de tine ce tinde să revină singur la lungimea sa originară.

   Precum frunzele desprinse de plantă, ori ca animalele ‘desprinse’ de viaţă, cu toate tind a se descompune spre elementele atomice de bază.

   Felia de salam pe care abia ai tăiat-o este bună de mâncat. Dacă însă o laşi în mediul natural, a doua zi o vei găsi schimbată, alterată. Pentru a împiedica acest lucru va trebui să o înveleşti în hârtie, pentru o perioadă scurtă, să o pui în frigider pentru a doua zi, ori să o bagi în congelator sau într-o conservă, pentru o perioadă mai îndelungată.

   Cu alte cuvinte, pentru a împiedica procesul ‘rău’ ce o atacă va trebui să i te opui prin diverse acţiuni, în care să investeşti, în primul rând, energie. Şi, bineînţeles, voinţă. Iar când nu consideri necesară salvarea lucrului creat, atunci procesul de destrămare se ocupă negreşit de el, ducându-şi sarcina până la capăt.

   Energia care crează, care construieşte structuri raţionale în haos, este Raţiunea Creatoare, fie că o face de pe poziţia legilor universale care crează structuri atomice, moleculare, sau galaxii, fie de pe cea a genelor care crează celule vii, fie de pe cea a instinctelor care crează comportamente, fie de pe cea a inteligenţei, care crează şi modifică… orice. Chiar şi legile care au alcătuit-o.

   Aşa cum în natură există inerţia ce se opune mişcării, forţa centrifugă ce se opune forţei gravitaţionale ţinând corpurile cereşti pe traiectorii, cum există reacţiune la acţiune, ordine în dezordine etc., tot astfel, nu dintr-o rea voinţă ci mai degrabă dintr-un,

să-i spunem, spirit universal al echilibrului,

    care tinde să aducă totul în starea iniţială, există şi forţe omniprezente ce se opun formelor evoluţiei Raţiunii Creatoare.

   Această inerţie, această energie, această forţă este ceea ce înţelegem noi prin conceptul de ‘rău’.

        Sigur, noi, oamenii, l-am perceput ca fiind intenţionat: „dracul te-a pus”. Şi, bineînţeles, l-am personificat, în persoana… Diavolului! Bau-Baul adulţilor!

   Dar lucrurile ne arată că, spre exemplu, asteroidul care a distrus aproape în întregime viaţa pe planeta locuită de dinozauri nu a fost trimis de cineva, fie el şi supranatural, ci a venit pentru că traiectoriile celor două corpuri cereşti s-au intersectat. Nu poţi azvârli vina pe intenţia şi premeditarea nimănui. Pur şi simplu forţa, energia care tinde să strice ceea ce este construit, intră în acţiune. Pentru a reveni la starea de ‘dinainte’, de echilibru zero, al haosului absolut!

    Hai să găsim acum, împreună, modurile în care acţionează această energie inerţială asupra formelor alcătuite de Raţiunea Creatoare. Cu alte cuvinte, care sunt acţiunile de anihilare – restabilire a haosului cu care se luptă Raţiunea Creatoare, în funcţie de nivelurile ei de evoluţie, aşa cum le-am identificat împreună? 

   Din pachetul de legi universale, mecanismul care tinde să ne readucă spre echilibrul iniţial, echilibrul zero, este potenţiala distrugere cauzată de terminarea combustibilului nuclear din soare, de asteroizi, comete etc.- împotriva cărora luptă pentru propria supravieţuire inteligenţa omenirii. Poţi bănui pe cineva de intenţii criminale? Poţi învinovăţi pe cineva? Sunt ‘simple’ legi naturale…

   Apoi, din lumea genelor, a celulelor, mecanismul răului îmbracă forma atacului viruşilor ce încearcă să schimbe exact porţiuni din informaţiile ADN-ului având consecinţa distrugerii celulelor şi a întregului organism – împotriva cărora, de asemenea, luptă pentru propria supravieţuire tot  inteligenţa omenirii. Celulele virale dispar automat în lipsa altor celule în care să se înmulţească, ele nefiind programate să genereze structuri complexe ale vieţii, ci există doar pentru a distruge. Adică nu-i poţi compara cu vulpile care mănâncă iepuri pentru a se hrăni… Poţi să te superi pe viruşi? Sau, oare, să te întrebi cine i-a creat pe viruşi? Împotriva lor şi a celorlalte boli care ne atacă trupul, acţionează celulele de apărare ale organismului, având acest comportament dictat de un ‘instinct’, să-i spunem primar. Şi care acţionează, cum spuneam, precum furnicile luptătoare dintr-un muşuroi de furnici. De asemenea, împotriva lor, luptă şi ştiinţa medicală şi tehnologia…

   Din lumea instinctelor acelaşi mecanism ce tinde să readucă haosul se manifestă prin războaiele care distrug direct celulele trupului omenirii (oamenii), împotriva cărora, de asemenea, luptă pentru propria supravieţuire inteligenţa şi raţiunea ce trăieşte în noi. Şi dacă te gândeşti doar la al doilea război mondial ai să vezi cum pornirile instinctive de fiare, de vânători, de prădători, au omorât milioane de oameni, alături de creaţiile lor, de la cărţi la construcţii, de la visurile fiecărei familii la structura organizatorică a societătii.

   Regimurile totalitare sunt, de asemenea, o formă de acţiune a echilibrului ‘zero’, îndreptată de data aceasta împotriva modului de organizare al societăţii libere, atacând informaţiile inteligenţei. Pentru că, după cum ştii, dincolo de zidurile terorii, sunt eliminaţi intelectualii, apoi restul indivizilor sunt izolaţi de informaţiile lumii libere, sunt lipsiţi de dreptul la libera asociere (organizare, unire) de orice fel, sunt înfometaţi şi înfriguraţi, sunt privaţi de cuceririle medicale, toate acestea conducând în final spre reactivarea comportamentului precumpănitor al vieţii instinctive, în totală contradicţie cu intenţiile evoluţiei raţionale, de a subordona instinctele inteligenţei şi conştiinţei. Fără informaţii, fără raţiune, fără experienţă, indivizii sunt supuşi unui proces de involuţie. Adică ‘crescuţi’ pentru a ajunge, iarăşi, simple şi înfricoşate animale bipede…

   Mai departe, lumea informaţiilor vii(-rtuale) ale calculatoarelor şi internetului sunt şi ele, de asemenea, atacate de către viruşii informatici, care, asemenea celor ce atacă celulele, nu au alt scop existenţial decât distrugerea. Aceştia sunt creaţi nu atât de indivizi cât de gândurile rele ale acestora. Aceste gânduri nu doresc doar competiţia de a învinge sistemele de apărare ale computerelor, ci direct distrugerea informaţiilor. Şi nimeni nu câştigă din această luptă vreo pradă de război, aici doar se pierde…

   Imaginaţia, considerată ştiinţifico-fantastică, nu numai că a luat-o dintotdeauna înaintea realităţii, dar a şi constituit un reper spre care aceeaşi realitate s-a îndreptat. Din acest punct de vedere, ce putem spune – raţional – despre ‘monştrii extratereştrii’ care ne atacă orânduirea, bineînţeles (deocamdată) doar în filmele de specialitate? Pentru că, aşa cum ai văzut mai devreme, din spaţiul extraterestru nu mă aştept să fim atacaţi, ci, din contră, ajutaţi. De unde vor veni atunci, dar, mai cu seamă, vor veni vreodată? Aşa cum tot ceea ce a imaginat inspiraţia omului a devenit realitate într-o bună zi, tot aşa cred că nici de data asta nu se va face excepţie. Iar poarta pe care vor intra aceşti monştri nu va fi una spaţială, ci mă gândesc că va fi cea deschisă de ingineria genetică.

   Va fi reacţia de echilibru ‘zero’ izvorâtă din noua ‘dimensiune’ a evoluţiei genetice.

   Dar raţiunea va învinge, cu siguranţă, şi de data asta, şi cred asta deoarece văd cum, pe zi ce trece, este tot mai puternică! Vor fi atât lupta cât şi victoria, nu a omului, ci a Raţiunii Creatoare… 

   Dacă te gândeşti la pericolul real prin care omenirea a trecut în perioada războiului rece, care ar fi putut să devină  ‘nuclear’ de fierbinte, ai să vezi cum, până la urmă, raţiunea (din noi) a învins.Iar în drumul evoluţiei noastre, despre hopul războaielor, peste care nu aveam cum să ‘sărim’, Raţiunea Creatoare ne-a avertizat, prin chiar cuvintele lui Iisus!

(„Iar dacă veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul.” Marcu, 13.7.)

               Întotdeauna când vorbim de perioadele grele ale istoriei omenirii ne gândim exact la molimele, la războaiele, la dezastrele şi cataclismele naturale, cutremure, vulcani, asteroizi, la haosul care ne-a atacat ordinea firească a vieţii. Adică la exact ceea ce, din toate stadiile sale de evoluţie, Raţiunea Creatoare este atacată pentru a fi restabilit echilibrul Zero. Adică pentru anularea şi înlocuirea ‘echilibrului vieţii’, creat de ea, prin ‘echilibrul haosului’.

   Pe Iisus l-a răstignit inerţia bisericii, pe Giordano Bruno l-a ars pe rug tot inerţia bisericii, pe Darwin l-a judecat tot inerţia bisericii. De ce-i spun inerţie? Pentru că ulterior fiecare dintre cei trei a fost reabilitat, inerţia funcţionând ca o frână a timpului pe şoseaua evoluţiei.Adevărul a ieşit la iveală până la urmă, ce s-a pierdut, însă, a fost timpul alocat pentru evoluţia noastră.

   Şi pentru că vorbim despre lupta dintre creaţie şi pustiire, dintre bine şi rău, hai să vedem cum ar putea fi explicată ideea textelor sacre, „poporul evreu este poporul ales”, privită prin prisma teoriei cărţii. Dacă datorăm cuiva trecerea de la politeism la monoteism, atunci acela este evreul Avraam.  Apoi, evreul Moise ne-a adus cele 10 porunci după care ne ghidăm şi astăzi pe drumul nostru prin teritoriile binelui şi răului. În al doilea rând, evreul Iisus ne-a arătat drumul binelui. Ideile Bibliei şi Noului Testament au format Constituţia moralităţii încă din vremurile în care legile nu făceau încă ordine. Tot evreu era şi Einstein, cel care a urgentat construirea bombei atomice ce a pus capăt celui mai mare război mondial:

   „Am făcut o mare greşeală în viaţa mea – atunci când am semnat scrisoarea către preşedintele Roosevelt – recomandând fabricarea bombelor atomice; dar exista o oarecare justificare, pericolul s-o facă nemţii!” Soarta unei întregi civilizaţii, nu ‘la mâna’ ci ‘la mintea’ responsabilă a unui singur om: „Dacă aş fi ştiut că nemţii nu vor reuşi să construiască bomba atomică, n-aş fi mişcat niciodată vreun deget.”Ce spirite uriaşe ne-a trimis cu adevărat, prin acest neam, Dumnezeu!

   Astăzi este unanim recunoscut că poporul evreu deţine cârma instrumentului care ne ghidează interesele. Am numit finanţele mondiale, instrumentul financiar… Acest fapt este probabil cel ce generează antipatia mondială pe care aceştia trebuie să o îndure!

    Acţiunea echilibrului ‘zero’…

   Nu este suficient oare, pentru a înţelege în ce sens şi de ce poporul evreu este denumit, în Sfânta Scriptură: cel ales? 

          Şi pentru că vorbeam despre răul care se opune evoluţiei drumului Raţiunii Creatoare şi totodată despre poporul evreu ales, ce zici, avertizarea lui Iisus nu face oare referire la perioada celui de-al Doilea Război Mondial, la Hitler şi la gândurile sale criminale instalate la putere? („Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă….” Marcu, 13,14)

   Să ne amintim de răul fără de margini, dimensionat pe măsura misiunii acestui popor ales, suferit şi denumit, simplu, Holocaust… („Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi.”  Marcu, 13. 19.)

   Iar dacă acelaşi Hitler ar fi avut acces primul la bomba atomică, probabil că nu ar mai fi existat nici un om în viaţă astăzi!Dar, din fericire, a existat (un spirit divin…) scrisoarea lui Einstein care a accelerat fabricarea celor două bombe – alături, bineînţeles, de inteligenţa care a realizat-o – scurtând zilele războiului!. (” Şi dacă nu ar fi scurtat Domnul zilile acelea, n-ar fi scăpat nici un trup…” Marcu, 13. 20.)

   Da, privite din perspectiva corectă multe adevăruri găsim în Sfânta Scriptură…Vorbeam mai devreme de faptul că pornirile instinctive sunt armele din mâna răului: a omorî pe cineva pentru mâncare (instinctul de conservare), pentru viol (instinctul de reproducere), a porni războiul pentru teritorii şi avuţie prin jaf (stăpânirea proprietăţii, a teritoriului şi resurselor)  etc. De fapt, toate sentimentele sunt de sorginte animalică: dacă dragostea vine din instinctul matern, iar teama vine din frica animalică, ura poate să vină, pe undeva, tot din pornirile instinctelor de conservare.

    Toate aceste sentimente, transformate prin evoluţie, integrate în comportamentul nostru conştient şi inteligent, reprezintă modul actual de trai al omenirii.Să conştientizăm un lucru foarte important: lumea animală este extrem de dură. Mai totul se rezumă, dincolo de reproducere, la a mânca pe cineva sau a fi mâncat de cineva. Cum ar fi pentru tine ca fiecare masă să fie o ‘ruletă rusească’? Cam ce fel de om ai deveni? Sau, de câte ori vrei să bei apă şi te apleci, să-ţi sară în ceafă un prădător înfometat? Sau cum te-ai simţi când copilul tău ar putea fi micul dejun, prânzul, cina sau gustarea de la orice oră a altcuiva ?

   Animalele prădătoare, neavând conştiinţă de sine, nu au făcut şi nu vor face niciodată distincţie între bine şi rău. Excepţie făcând, poate, decât delfinii, alte fiinţe receptoare de inteligenţă, spre care ne simţim atraşi datorită gradului de rudenie (inteligenţa…) precum şi datorită lipsei răutăţii din mintea lor!  

    Primind inteligenţă, aceste animale, din instinct de conservare, mai întâi, şi, mai apoi din acţiuni premeditate precum răzbunarea sau eliminarea pericolelor pentru un viitor mai sigur, vor deveni Rele! Demonice! În mod intenţionat şi, putem adăuga, uneori făcând-o chiar cu plăcere… Iar omul, animal devenit inteligent a trecut şi mai trece încă prin aceste etape. 

    Aceste  sentimente, ghidate de instincte, au evoluat şi ele în paralel cu evoluţia generală a noii fiinţe umane. Cu acest spirit al Răului, având reminiscenţe de sorginte animalică, a avut şi mai are de a face şi azi informaţia inteligentă din mintea omului.

   Odată apărut, Răul a evoluat şi s-a înmulţit, s-a rafinat (precum strugurii devin vin şi mai apoi alcool) şi întărit… Aşa au apărut… gândurile rele, instrumentele din mâna forţei de ‘echilibru zero’.

   Pe John Keneddy l-au eliminat nişte interese potrivnice, desigur, dar pe John Lennon cine? Un descreierat?

   Da, un descreierat în lumea noastră, însă, de fapt, un executant al unui gând rău. Poate exista o explicaţie raţională aici? Pentru că încă din introducere afirmam că nimic din ceea ce se află în întreg universul, de la galaxii la quarci – incluzând între aceste limite şi comportamantul omului – nu se petrece la întâmplare. Totul trebuie să aibe o explicaţie raţională! Dar care ar putea fi aceasta?

   Teoria noastră ar spune că aici răul ia forma unui gând-reacţiune în faţa unei acţiuni. Este posibil oare? O ‘misiune’ de a opri izvorul de muzică şi gânduri ce inspirau la rândul lor mai departe? Ca şi cum ‘vraja’ melodiei, ademenind ascultătorii, le inocula astfel seminţele unor gânduri aparte, din care urma să rezulte idei care ar fi putut da de furcă echilibrului ‘zero’? Tot aşa cum învelişul colorat, parfumat şi aromat al fructului ademeneşte animalul care duce astfel mai departe sămânţa.  Şi atunci echilibrul ’zero’ a apărut ca o reacţiune, luând forma unui gând apărut în mintea unui nebun. Unui om fără discernământ, fără conştiinţă!Dar ce spuneau aceste gânduri? Am căutat răspunsurile în ‘biblioteca vie’ a zilelor noastre, internetul, şi ce am găsit că spuneau? Cam ce se spune şi aici, în această carte… 

   Imagine there’s no heaven / It’s easy if you try / No hell below us / Above us only sky / Imagine all the people / Living for today… 

   Imaginează-ţi că nu există rai

Este uşor dacă încerci

Nici iad sub noi

Deasupra noastră doar cer

Imaginează-ţi toţi oamenii

Trăind pentru azi… 

Imaginează-ţi că nu sunt ţări

Nu este greu s-o faci

Nimic pentru care să ucizi sau să mori

Şi, la fel, nicio religie

Imaginează-ţi toţi oamenii

Trăind viaţa în pace… 

Poţi spune că sunt un visător

Dar nu sunt singurul

Sper că într-o bună zi ni te vei alătura

Şi că lumea va fi ca un întreg 

Imaginează-ţi lipsa proprietăţii

Mă întreb dacă poţi

Fără motive de lăcomie sau poftă

O frăţie a oamenilor

Imaginează-ţi toţi oamenii

Impărţind lumea întreagă…

Poţi spune că sunt un visător

Dar nu sunt singurul

Sper că într-o bună zi ni te vei alătura

Şi că lumea va fi ca un întreg 

   Numai aşa poţi găsi o explicaţie logică a tragicului eveniment. Prin popularitatea uriaşă de care se bucura acest cântăreţ (întâmplător… britanic?) începuse să descrie imaginea fiinţei pe care omenirea ar forma-o devenind responsabilă, muşuroiul de furnici al omenirii, trupul format din celulele organismului, următoarea etapă a evoluţiei Raţiunii Creatoare, Dumnezeul adevărat:

  „I hope someday you’ll join us,/ And the world will be as one.„, în traducere „sper că într-o zi ni te vei alătura, şi lumea va deveni ca şi unul!”.

   Aşa că forţa de echilibru zero a acţionat, apărând în forma unui gând ucigaş în mintea unui om iresponsabil…