Patru situaţii, sau despre Dumnezeu…

„Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa…”

Omul nu inseamna doar barbat ci barbat si femeie!
Omul este facut dupa chipul si asemanarea sa.
Omul.
Ce face pe om sa fie om?
o suma de functii si comportamente aparte.
uite:
spui despre cineva (barbat sau femeie), cu admiratie: e un OM.
iar despre altii, cu dispret: asta nu e om, e un animal.

Prin urmare, diferenta pozitiva, dintre cei doi, este exact chipul si asemanarea lui Dumnezeu!
  

  Prima situaţie: Pentru inceput, am sa te rog sa te gandesti, rational si logic, la rezolvarea urmatoarei ipoteze:- un grup de 1000 de voluntari se lasă muşcaţi de câte un şarpe, muşcătura fiind categoric mortală. Mai departe, 999 dintre ei se vor ruga fiecare la dumnezeul religiei în care cred (sau sfiintii lor protectori) să nu moară. Unul singur nu se va ruga, însa va fi dus la spital, unde medicii îi vor face un vaccin antivenin.Întrebarea mea este: cine crezi că va scapa de moarte?  

    A doua situaţie:   „Şi acum, te întreb, cum să poţi explica următoarea situaţie?Nimeni, niciodată, nu s-a vindecat de paralizia rezultată din fractura coloanei vertebrale. Încă o dată subliniez, nimeni, niciodată, din cine poate şti câte zeci de milioane sau sute de milioane de suferinzi au existat înşiruiţi pe drumul parcurs de omenire.De ce oare? Doar oamenii s-au rugat, începând cu toţi zeii şi terminând cu Dumnezeu! Doar o fi fost printre ei măcar unul singur care să merite! Sau unul care să aibă toţi banii necesari oricărui tip de intervenţie medicală! Printre aceştia, s-a aflat se Christopher Reeves, actorul ce a juct rolul lui Superman…De ce de-abia după ce oamenii de ştiinţă care dezvoltă tehnologia celulelor tip stem, celule care introduse în măduva spinării se vor multiplica în celule nervoase noi, care vor reface legăturile nervoase întrerupte, de-abia atunci, spuneam, şi Dumnezeu îşi va întoarce faţa spre rugăciunile credincioşilor bolnavi?De ce Dumnezeu nu îi ajută pe cei paralizaţi decât în momentul în care oamenii în halate albe vor şti s-o facă?… „ 

    A treia situaţie:  Pe malul mării, turistul sosit în concediu se roagă în sinea sa lui Dumnezeu să nu plouă în nicio zi din vacanţa lui. În aceeaşi zonă, la doar un kilometru depărtare, un agricultor aflat pe terenul pe care i se usucă semănăturile se roagă lui Dumnezeu, tot în sinea sa, să vină cât mai grabnic ploaia. Si ca ei mai sunt mulţi. Ce ar trebui să facă Dumnezeul-fiinţă supranaturală? Să stea, să judece faptele fiecăruia dintre ei şi apoi să trimită sau nu norii? Ca o uriaşă iteraţie a faptelor? Dar ce te faci cu cei răi aflaţi printre cei buni, care  vor beneficia în mod nemeritat de ploaie sau, după caz, de lipsa ei?Putem crede oare într-un astfel de sistem?Pentru că eu cred că va fi făcută într-adevăr o uriaşă iteraţie, dar de particule, de curenţi de aer, de temperaturi şi de câţi şi câţi astfel de factori fizici şi chimici. Iar iteraţia va fi făcută automat de către regulile de desfăşurare, normale, logice şi raţionale ale Legilor Naturale ale Universului.Nu crezi că acesta este sistemul în care trăim? 

    A patra situaţie: „Te invit, deci, să mergem acum, cu gândul, într-o situaţie imaginară, şi totuşi atât de reală…Acolo unde, pe marginea unei şosele, tocmai s-a petrecut un teribil accident de circulaţie. Unul din acelea care, raportat la întreaga lume, se întâmplă în fiecare minut.Încă se mai simt, parcă plutind prin aer, vibraţiile coliziunii. Peste care se suprapun gemete de durere. Cel care geme este şi singurul rămas conştient. Pasagera din dreapta lui şi copilul de pe bancheta din spate, nu. Şi tot el poartă întreaga vină a accidentului. Gemetele şoferului exprimă durerea fizică, iar gândurile ce-l macină în aceste clipe disperate pe cea sufletească. Ce spun aceste gânduri? Sunt un amalgam de autoreproşuri, pe de-o parte, şi rugăciuni însoţite de promisiuni, pe de altă parte: „Doamne, iartă-mă, sunt un ticălos… Ia viaţa mea în schimbul celor ale copilului şi soţiei… Te rog, Doamne… Am să merg la Biserică… Am să dau pomană… Am să ajut Biserica… Vând tot ce am, nu-mi mai trebuie nimic… Dau totul celor săraci!!! Doamne Dumnezeule, ajută-i să trăiască… Doamne, fă o minune!!!” Ateii vor cataloga gestul drept inutil şi ridicol, în vreme ce credincioşii vor gândi că acum se va vedea dacă merită sau nu să primească mila divină.Ca o judecată a păcatelor. * Nu ştiu cine are dreptate, ateul ori credinciosul, şi nici nu mă interesează în acest moment. Pentru că de aici încolo lucrurile se vor desfăşura, contra cronometru, astfel:– un alt şofer, văzând accidentul, din spirit de solidaritate umană va da telefon la Salvare.(Telefonul mobil = o invenţie a inteligenţei omului; o sumă de idei, gânduri şi instrucţiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare nouă generaţie).– Salvarea va anunţa serviciul de ambulanţă aerian, locul accidentului fiind prea îndepărtat de spital. (Elicopterul = o invenţie a inteligenţei omului; o sumă de idei, gânduri şi instrucţiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare nouă generaţie).– la intrarea în oraş răniţii sunt aşteptaţi de două ambulanţe, unde pacienţii sunt stabilizaţi (Ambulanţa = o invenţie a inteligenţei omului; o sumă de idei, gânduri şi instrucţiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare nouă generaţie).– ambulanţele, cu sirenele vuind, gonesc prin oraş (având prioritatea dată de instrucţiunile de circulaţie instalate în minţile participanţilor la trafic) ducând pacienţii la Spitalul de Urgenţă (Spitalul = o invenţie a inteligenţei omului; o sumă de idei, gânduri şi instrucţiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare nouă generaţie).– spitalul este dotat cu aparatură medicală şi produse medicamentoase (Aparatura şi medicamentele = invenţii ale inteligenţei omului; o sumă de idei, gânduri şi instrucţiuni aplicate materiei, ce evoluează cu fiecare nouă generaţie).– pacienţii vor ajunge în faţa doctorilor. Mai corect spus în faţa unui grup de oameni în halate albe, ce poartă în minţile lor experienţa generaţiilor precedente; care se ghidează după proceduri învăţate şi după instrucţiuni precise de refacere a trupului; doctorii, ca nişte cărţi vii, pline de instrucţiuni ce pot acţiona conştient. Ca nişte instrumente în huse albe aflate în mâna instrucţiunilor… 

                                                                                     * 

         Şi aici am să opresc înşiruirea evenimentelor ce vor conduce în final la salvarea celor accidentaţi, amintindu-ţi însă de rugăciunile şoferului vinovat: „Doamne Dumnezeule, ajută-i să trăiască…”Şi am să te întreb, după ce operaţia care a închis întreg lanţul de forme de organizare ale inteligenţei a reuşit, cine i-a salvat, până la urmă? Dumnezeu sau inteligenţa? Sau altfel spus, cine este Dumnezeu?  Nu cumva, datorită efectelor sale, poate fi chiar inteligenţa, de la care se vede că a pornit totul?Şi atunci, nu începi să crezi că tocmai acestei inteligenţe, care l-a ajutat, omul i-a spus Dumnezeu? La urma urmei, omul s-a rugat să le fie redată viaţa, şi exact acest lucru s-a şi întâmplat. Să ne fi aşteptat oare la o minune de genul celor petrecute în filme, sau la circ pe masa magicienilor? Oare faptul că toată această desfăşurare de forţe există, intervine şi face totul pentru salvarea vieţii nu este ea însăşi un miracol? În acest univers, în parte topit şi în parte îngheţat?Dar nu, noi oamenii vrem să fie magie, şi una pe care să nu ne-o putem explica… Te gândeşti oare că ştiinţa şi cunoaşterea, din cele mai vechi timpuri, au fost singurele care au răspuns cererilor tuturor acelora în nevoi? Şi nu nenumăraţii zei invocaţi. Şi tocmai aceste răspunsuri au făcut ca în final să şi scadă numărul acestor zei la un singur zeu, Dumnezeu. 

           Bine, dar…: Dar, revenind la accident, un credincios mai habotnic va putea să-mi spună că, sigur, toată desfăşurarea de ştiinţă şi tehnologie aflată  în slujba sănătăţii omului a acţionat, însă  Dumnezeu singur a hotărât dacă să şi aibă sau nu sorţi de izbândă. Dacă aşa ar sta lucrurile, mă întreb eu, de ce un accidentat aflat pe autostrada unei ţări bogate are mai multe şanse de supravieţuire decât cel aflat pe şoseaua uneia sărace? Căci statistica realităţii arată clar acest fapt.De ce muşcăturile şerpilor din pădurea de lângă un oraş omoară mai puţini oameni decât cele petrecute în pădurea din mijlocul munţilor? Şansele de supravieţuire până la urmă ţin de voinţa lui Dumnezeu ori de apropierea de un spital?Iubeşte Dumnezeu mai mult pe cei ce locuiesc în ţările mai bogate? Nu se osteneşte să-i ajute pe cei din ţările sărace? Ori pe cei aflaţi la distanţă de spitale?Ar putea Dumnezeu, cel la care ne rugăm noi, oamenii, să-şi întoarcă faţa fără motiv de la toţi copiii din Somalia, spre exemplu? Pentru că dacă analizăm situaţia din două ţări, cum ar fi Somalia şi Suedia, fiecare dintre locuitorii lor au probleme specifice, mai mici sau mai mari, au necazuri, mai mici sau mari, au speranţe, mai mici sau mari, şi au disperări, mai mici sau mari. Şi cu toţii se roagă în sinea lor să le depăşească. Şi nu cred că greşesc dacă afirm că cele mai multe împliniri si ieşiri din situaţii disperate le au credincioşii din Suedia, în vreme ce credincioşii din Somalia nu le au aproape deloc.Mai puţine chiar decât au… necredincioşii din Suedia!Iar acum, dacă îl consideri pe Dumnezeu ca pe o fiinţă ce asistă pe fiecare om în parte, situaţia de mai sus este nejustă, absurdă şi de neexplicat.

    Dacă însă îl vezi ca pe raţiunea însumată a celor ce au fost, ce acţionează în cei ce sunt, totul îşi găseşte normalitatea şi deci, veridicitatea.De fapt, Dumnezeu, Raţiunea Creatoare, Inteligenţa, ne ajută pe toţi, dându-ne acces la conştiinţa vieţii. Atât şi nimic mai mult. Restul sunt superstiţii, cerşeli, milogeli şi trocuri omeneşti.

     Iar dacă am privi în paralel la un alt accident petrecut într-un loc pierdut cine ştie unde pe harta lumii necivilizate, cred cu tărie că puteau să se roage alături de şofer toate satele vecine în frunte cu tot clerul Bisericilor din zonă. În clipa în care sângele s-ar fi scurs din corpurile celor sfârtecaţi în accident aceştia ar fi murit negreşit!Credinciosul care se operează de ceva grav (iar în aceste momente îşi amintesc de Dumnezeu cei mai mulţi dintre ateii, altfel, convinşi) se roagă: „Dumnezeule, ajută-mă să trec cu bine această operaţie!”Iar înainte de a permite anestezistului să-i adoarmă conştiinţa, ultimul gând este de regulă: „Doamne, în mâinile tale este viaţa mea…”  Şi adoarme un somn  fără amintiri, un somn al morţii.Ceea ce se poate vedea în momentul ulterior adormirii, sunt, într-adevăr, mai multe mâini care, asistate de creierele ce privesc prin poarta ochilor, vor ‘ţine’ în ele însele viaţa pacientului.Cunoştinţele lor şi instrucţiunile învăţate (ca şi o nouă limbă, de specialitate), instrumentele, medicamentele şi dotările, cu toate îl formează în acele clipe şi în acel loc pe Dumnezeu şi, împreună, concură în lupta cu moartea, fie ea provocată de dezastre naturale, de muşcături de şarpe, sau de otrăviri.[1]  Iar dacă lupta este pierdută, poate fi întotdeauna identificată o cauză raţională şi obiectivă ce a condus spre eşec, în detrimentul unei cauze de genul indicat de o bătrânică convinsă: „eh, maică, ăsta cred că a fluierat când era mic în biserică.”Iar, dacă lupta este câştigată, succesul se datorează parcurgerii fără greşeală a tuturor etapelor de instrucţiuni de salvare, de către doctori.Şi când acestui pacient conştinţa i se va trezi, va exclama mai mult sau mai puţin: „Mulţumesc Doamne!”Şi nu greşeşte…

                     [1] „Iar celor care vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi. Şerpi dacă vor lua în mână şi chiar dacă ceva dătător de moarte vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.” Marcu, 16, 17-18. Interesant, nu găseşti?

                                                                                                     *       Aşa că le-aş spune credincioşilor: Dumnezeul – fiinţă supranaturală în care credeţi voi orbeşte nu există, iar ateilor că totuşi Dumnezeu există!Dumnezeul în care credeţi voi, cei credincioşi, este un mit, iar forţa universală a creaţiei în care credeţi voi, ateii, chiar dacă nu vă vine să credeţi, este chiar Dumnezeu! 

                                                                                                     *       

        Priveam recent un documentar unde o femeie dintr-o ţară africană suferea de o boală rara care a desfigurat-o. Practic, era vorba despre o bacterie ce i-a distrus pielea, muşchii şi oasele feţei. Femeia, care avea un soţ şi doi copii, rămâne fără nas, fără buze şi fără o parte din faţă, ducând o viaţă greu de suportat. Într-o bună zi a fost găsită de un tânăr doctor din SUA, care i-a propus să o ia cu el şi să-i reconstruiască faţa. Mai departe, în documentar, se arată toate detaliile succeselor şi insuceselor obţinute, operaţiile succesive făcute, încercarea de a-i ‘creşte’ un nas din pielea de pe braţ, şi tot aşa. Nu am să intru în detalii de acest gen, ceea ce vreau să-ţi spun este doar reacţia filmată a femeii, la câteva zile de la operaţie, când şi-a dat jos bandajele: “Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt iarăşi frumoasă!”Bun, frumoasă în nici un caz nu era, era însă salvată. Salvată de cine, mă întreb, iarăşi? Privind din lumea noastră ce trăieşte în credinţă, ori din punctul de vedere al preotului, putem spune că de Dumnezeu, adică de acea fiinţă supranaturală ce stă cu ochii aţintiţi spre fiecare din noi şi care, făcându-i-se milă de biata femeie, a salvat-o. Privind însă de undeva din spaţiul rece şi întunecat al universului înspre planeta noastră (de unde se constată altfel cât de singuri suntem printre uriaşii aştrii de foc) se vede clar că femeia a fost ajutată de un om dedicat ştiinţei, de cunoştinţele acumulate de acesta, de fondurile acordate de către societate, de instrumentele şi aparatura evoluate şi bineînţeles de dorinţa existentă în oameni de a învinge obstacolele şi de a evolua cunoscând!Din acest punct de vedere consider că femeia a spus lucrurilor pe nume: “Mulţumesc lui Dumnezeu!” 

                                                                                                              *

                Dumnezeu privit nu ca fiinţă, nu ca ştiinţă, ci doar ca acumulare de cunoaştere, de progres, de evoluţie, ca intenţie şi voinţă.Iar dacă aşa stau lucrurile înseamnă că progresului nu trebuie să i te opui. A te opune evoluţiei cunoaşterii înseamnă a te opune însuşi lui Dumnezeu. Aşa cum i s-a opus lui Iisus, lui Giordano Bruno şi atâtor şi atâtor mesageri ai adevărului din lumea noastră!De aceea, cred că privind cu neîncredere progresul ştiinţei neglijăm de fapt voinţa lui Dumnezeu. Crezând că Dumnezeu este o fiinţă supranaturală, apar voci care spun că omul nu trebuie să modifice (genetic) ceea ce însuşi Dumnezeu a creat; înţelegând însă că Dumnezeu este Raţiunea Creatoare din univers iar omul instrumentul cu care el crează, a te opune ingineriei genetice înseamnă a te opune chiar voinţei lui Dumnezeu. Pentru că te opui chiar evoluţiei sale!!!Şi cine o face mai abitir ca ceilalţi? Chiar cei mai credincioşi dintre credincioşi.De aceea este atât de  important să înţelegem corect cine este Dumnezeu…

 

 

 

                                                                                                      *

                Dacă, după cele ce aţi citit, gândiţi că l-aţi văzut pe Dumnezeu, atunci veţi fi de acord cu cele ce spun acum:  noi, gândurile inteligente + conştiinţa, adică ceea ce face diferenţa dintre om şi trupul animal al omului, sau oricare alt animal, avem numele de familie INTELIGENŢA, iar prenumele taţilor, bunicilor şi străbunicilor noştrii sunt instinctul, informaţiile genelor şi legile universale. Suntem nepotul unei mari familii ce organizează şi guvernează materia.

 

               Observ că :

              – furnica, luată ca insectă, se află undeva între plantă şi animal, da?

              – muşuroiul de furnici, (organizat exact ca societatea umană – cu regină, soldaţi, doici, lucrători, prizonieri de război ce cultivă ciuperci ptr muşuroi, cu expedţtii de cucerire, cu poduri de trupuri formate după regulile geniştilor militari, etc) se află nu între ci direct alături de societatea umana, peste câini, pisici, cai, cimpanzei, gorile (apropo, 1,24% este diferenţa genetică între om şi cimpanzeu, şi nici o diferenţă depistabilă în laborator a sângelui om/gorila!!!). 

                 Şi acum vă întreb: dacă furnica organizată raţional într-un muşuroi o face să urce „ierarhic” lângă om, omul RESPONSABIL şi organizat raţional în societatea RESPONSABILĂ, ce poate forma? Ceva multiplicat prin diferenţa dintre un om şi o furnică, da? Realizaţi imensitatea acestei entitaţi? Este o entitate ce poate crea şi distruge viaţa, ce poate zbura pe alte planete ducând acolo sămânţa inteligenţei, işi poate prelungi viaţa, scapa de moarte. Îşi poate chiar modifica trupul (genetic).  Eu unul nu mai văd, în universul nostru topit şi îngheţat, un alt Dumnezeu, decât cel indicat în sfintele scripturi:”Dumnezeu e în voi„.

 

                 Practic, aceeaşi Raţiune Creatoare – Dumnezeu crează, prin noua sa formă, aceea de om, mult mai exact şi mai performant. Şi dacă vreţi, diferenţa între performanţele de zbor (cosmice) ale unei păsări şi ale navetei spaţiale, arată cel mai bine diferenţa între cele două moduri ale creaţiei: natural evolutive faţă de cea prin „instrumentul” societate umană. Ambele, reale şi aflate nu în contradicţie ci în succesiune evolutivă.

                 Mai departe, tot aşa cum o furnică nu înseamna nimic prin comparaţie cu muşuroiul organizat şi unit, cum o celulă nu înseamnă nimic dincolo de trupul pe care-l formează, tot aşa nici omul nu valorează cât societatea umană pe care o formează, de la apariţia ei şi până azi. Dacă azi beneficiem de ajutor medical în cazul unui accident auto, să spunem, beneficiem de rodul muncii a generaţii şi generaţii de oameni: ambulanţa, spitalul, instrumentele medicale, medicamentele, şi nu în ultimul rând, de doctori. Mai exact de conoştinţele lor, purtate şi îmbunătăţite din generaţie în generaţie, peste timp. Toate acestea arată importanţa unirii oamenilor. A puterilor lor. A puterii minţii colective…

               Sigur, toate acestea duc spre un gând poate mai greu de acceptat: dacă societatea umană responsabilă şi unită l-ar forma pe Dumnezeu, ca şi treaptă superioară a organizării materiei în universul nostru, înseamnă că Dumnezeu este în formare! Pentru că şi societatea este departe de a fi o entitate responsabilă, întocmai cum este un muşuroi de furnici. Adică, nu numai că entitatea Dumnezeu nu este o fiinţă supranaturală care stă cu ochii pe noi, ci, mai degrabă, nu este pe deplin, încă, formată.

              Aşa putem înţelege şi de ce, chemându-l pe Dumnezeu în ajutor, spre dezamăgirea multora, acesta nu s-a prezentat. Ne-au venit, în schimb: medicii, justiţia, legile, inginerii, inventatorii… Societatea responsabilă organizată raţional.

             Aşa putem înţelege corect fenomenul de reâncarnare, ca fiind transmiterea conoştinţelor, a ideilor, a gândurilor, din generatie în generatie. A spiritului geniului uman (De pildă învierea lui Iisus: spiritul său „inviat” în minţile creştinilor). A inspiraţiei ca un foc ce a aprins minţile generaţiilor succesive… Nu vei mai vedea oamenii care au schimbat destinul omenirii ca simplii indivizi ce au acţionat după cum au dorit ei, ci ca pe nişte repere ale unor direcţii de evoluţie a spiritului inteligent din univers…

           

            Aşa putem înţelege pe Adam ca fiind inteligenţa ce a pătruns în mintea animalului trezit astfel la conştiinţă (şi nu primul bărbat, acesta, alături de femeie, fuseseră deja creaţi din ziua a şasea), pe Eva nu ca prima femeie ci ca mecanismul transmiterii cunoştinţelor din generaţie în generaţie (şcoala, o bucată ruptă din societate, o „coastă” scoasă din Adam).

              Aşa putem să ne răspundem la prima noastră întrebare existenţială, „cine suntem?”: nu un produs final al creaţiei ori al evoluţiei, ci o za – cea mai importantă de până acum, este adevărat – dintr-un lanţ al evoluţiei unei entităţi raţionale şi inteligente, denumite de om, Dumnezeu! Evoluţia omului formând doar un fragment limitat din evoluţia Raţiunii Creatoare – Dumnezeu. Cum spuneam, o simplă za dintr-un lung lanţ, aflat încă în formare.

            Realizând acestea toate, vei putea să-ţi explici nu mult şi nu puţin din ceea ce ne înconjoară, ci aproape tot…

            Iar în această carte, aceasta am încercat să fac.

[1]

 

Published in: on Aprilie 10, 2007 at 5:00 pm  Comments (2)  

The URI to TrackBack this entry is: https://civilizatiainilor.wordpress.com/2007/04/10/patru-situatii-sau-cine-este-dumnezeu/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. Foarte Frumos Explicat,De acord…Doar ca mi-a lasat impresia ca aceasta Ratiune Creatoare (entitate) este separata de Noi, ca si cum Ea se foloseste oarecum de Noi, adik noi suntem doar instrumente care foloseste la Transmiterea si evolutia Ei …
    As vrea sa cred ca Aceasta Ratiune Creatoare este continutul a cea ce suntem noi…
    Cit depsre cei care sunt Credinciosi pot spune ca au mai multe sanse de rezolvarea oricarei fel de situatie, cu ajutorul sugestiei (efectul Placebo) ci nu cu ajutorul unui Dumnezeu Supranatural…
    Merci inca odata pentru acest Blog Minunat

  2. Da, ai spus ce trebuia: „Aceasta Ratiune Creatoare este continutul a ceea ce suntem noi…”
    Eu iti multumesc pentru trecerea pe aici.
    Te mai astept…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: