Cine (sau ce) este Dumnezeu?

Cine este Dumnezeu? Sau ce poate fi el?   

Greu de raspuns, atata vreme cat insasi Biserica Ortodoxa Româna, pe site-ul sau oficial  – http://www.patriarhia.ro   (http://www.patriarhia.ro/Invatatura%20ortodoxa/Catehism/Despre%20credinta/insusiri.html)   afirma: „Cu mijloacele minţii omeneşti şi ale firii înconjurătoare, noi ştim că Dumnezeu există, dar nu ştim ce este El, în Sine, în fiinţa Lui”    
   

 Este oare posibil să existe într-o formă în care, deşi prezent, nu-l putem vedea? Ori, altfel spus, este posibil să nu fie ceea ce ne-a fost lăsat să credem că este, de către înaintaşi?   

Mulţi astăzi, nevăzându-l, se întreabă: „Există Dumnezeu?” Credincioşii vor răspunde, simplu, că Dumnezeu există, în vreme ce ateii vor spune, tot simplu, că nu există. Până aici totul este tot… simplu, dar ce le mai rămâne de spus celor care ştiu destul de mult pentru a nu mai putea crede în dogme, dar în acelaşi timp, realizând prin cunoaştere adevărata dimensiune a realităţii, nu pot nici crede în doar  simpla construcţie a  hazardului…Şi, pentru că dintotdeauna ne-am întrebat cine este sau cine ar putea fi Dumnezeu, ori ce poate exista în spatele acestei denumiri-concept, dată de om, vei găsi un posibil şi raţional răspuns oferit de teoria acestei cărţi. Probabil că ţi se va părea – cum, recunosc, şi mie mi s-a părut la început – o explicaţie fantezistă, dar vei constata pe parcurs că nu este mai fantezistă decât însăşi existenţa noastră printre stelele topite şi vidul îngheţat. Ba, mai mult, vei constata că teoria este parcă ‘construită’ din acelaşi material ca cel al însăşi existenţei noastre în univers.  Această teorie nu îşi propune să împieteze cu nimic nici credinţa credincioşilor şi nici ‘credinţa’ necredincioşilor, ci încearcă doar să explice acelora dintre cei amintiţi mai sus care au nevoia şi puterea să cunoască.     

 Observând că totul în jurul nostru ascultă de Legi Natural Universale (ce stabilesc atât alcătuirea cât şi comportamentul stelelor şi planetelor, atomilor şi electronilor, al ADN-ului şi celulelor, al animalelor şi omului, al Gravitaţiei şi Matematicii, al Muzicii şi Desenului, al Fizicii şi Filosofiei), legi ce sunt raţionale, având înglobate  în ele Inteligenţă…Observând că informaţiile chimice din Gene, sunt de asemenea raţionale având înglobate  în ele Inteligenţă…Observând că instrucţiunile ce alcătuiesc Instinctul animalelor, sunt, în continuare raţionale având înglobate  în ele Inteligenţă…Observând că informaţiile, ideile şi gândurile ce alcătuiesc minţile oamenilor, fac parte din aceeaşi familie a Raţiunii şi Inteligenţei… Nu poţi să nu te întrebi ce este Inteligenţa, această cărămidă imaterială ce stă la baza vieţii…     

Firul plasei de păianjen este mai elestic şi mai rezistent decât oţelul produs de ingineria umană.     

      

Materia din care este făcut respectă reţete chimice raţionale, încă nedescifrate deplin de către savanţi, iar modul de ţesere al pânzei este făcut în raţiunea de a prinde insectele din zborul lor. Practic, păianjenului genele îi produc firul de mătase, iar instinctul îl ţese. Şi asta fără ca el să cunoască ori să conştientizeze ceva. Ca şi cum pentru el ar judeca un creier din afară. Şi nu numai pentru el, ci şi pentru restul animalelor şi plantelor. Şi al oamenilor…Iar despre acest ‘creier universal’ nu putem spune mai mult decât că judecă în mod logic, raţional şi inteligent. Şi, în plus, că ţine cont de întrepătrunderea existentă între condiţiile mediului şi realităţile din viaţă. Pentru că vezi, păianjenul nu gândeşte în maniera în care ar face-o omul, proiectându-şi, conştient, o capcană pentru insectele zburătoare. Nu-ţi vine atunci să te întrebi cine a gândit pentru păianjen? Pentru că plasa lui este, dincolo de orice, rezultatul unor raţionamente logice!Cine a stabilit informaţiile din genele sale, din care a rezultat ‘chimia’ producerii firului, şi cine a elaborat regulile de comportament ale instinctului său, din care a rezultat ţeserea plasei? De unde cunosc genele întreaga încrengătură de lupte şi nevoi, existentă în afara organismului pe care îl formează?Sau ce mai putem înţelege văzând polenizarea plantelor făcută de către insecte? Insectele îşi îndeplinesc inconştient această sarcina, aflate fiind în drumul lor pentru hrană, însă plantele au fost construite genetic cunoscându-se faptul că insectele vor realiza polenizarea! Cum au ‘văzut’ genele plantelor în afara organismului pe care-l formează? Cine sau ce poate oare să aranjeze toate aceste miliarde şi miliarde de rotiţe astfel încât să formeze ceasul realităţii pe care o vedem?Hazardul? Evoluţia aleatoare a poziţiilor roţilor şi rotiţelor până când s-au potrivit cu toate într-atât încât, culmea, arată fix ora exactă?Iar raţiunea din ele a hotărât (desigur, tot în mod… raţional) că dacă florile sunt viu colorate vor fi mai uşor de reperat, în fondul general verde al vegetaţiei, de către insecte. De ce era necesar acest lucru? Pentru că aceeaşi Raţiune Creatoare a mai hotărât şi faptul că aceste insecte vor realiza polenizarea plantelor!Nu am să cred niciodată vreo teorie cum că planta ar putea fi conştientă de propria existenţă, şi cu atât mai puţin de rolul – asumat conştient – al insectelor în reproducerea plantelor. Dar viaţa ne arată că ceva a gândit, totuşi, raţional şi cunoscând realitatea, pentru ele, atunci când au fost ‘concepute’ programele informaţionale din gene, stabilind totodată şi regulile de interacţiune cu mediul! Aceeaşi Raţiune Creatoare a hotărât ştiind că dacă fructele vor fi dulci şi aromate vor fi apreciate de către animale, acestea le vor consuma şi vor duce seminţele mai departe, atunci când vor elimina resturile digerate! A calculat până şi învelişul miezului seminţei, alcătuindu-l din structuri moleculare rezistente la condiţiile acide din stomacul animalelor! Mă întreb cine putea ştii aceste condiţii? În nici un caz plantele, sau genele din interiorul celulelor lor! Însă pentru Raţiunea Creatoare nu exista practic altă cale decât aceasta raţională, firească, a realităţii. Ca şi apa ce curge la vale, pe singura cale posibilă, deductibilă logic.Şi te întrebi atunci, ştiindu-le scrise’ în gene: cum să existe informaţiile fără să fie şi cunoscut totul despre insecte sau despre animale? Totul despre mediul cu care interacţionează?     

      

    

Pentru că noi, oamenii, atunci când vom realiza că deasupra lumii noastre nu sunt decât, relativ, câteva tipuri de obiecte (planete, stele, asteroizi, comete etc), iar sub lumea noastră sunt, iarăşi, doar câteva obiecte (atomii aranjaţi în ‘rafturile’ binecunoscutului tabel al lui Mendeleev), şi că doar aici, în lumea noastră, există miliarde şi miliarde de obiecte însufleţite (speciile); atunci când vom realiza că peste nivelul în care trăieşte omul există un univers, în parte topit, în parte îngheţat, şi că sub nivelul omului există un micro-univers la fel de îngheţat şi de topit ca şi celălalt, şi că doar aici, la nivelul ochilor noştri, stelele universului mare şi atomii universului mic devin frunze, pomi, animale şi viaţă; atunci când vom realiza că tot ceea ce se întâmplă în Univers, că tot ceea ce se întâmplă în interiorul atomului, în exteriorul lui, precum şi tot ceea ce se întâmplă pe această dimensiune particulară pe care noi o sesizăm, inclusiv acţiunile responsabile ale omului, respectă strict legi raţionale, de-abia atunci vom realiza că stăm şi privim lumea de pe o poziţie privilegiată şi că totul trebuie să facă parte dintr-un ‘scenariu raţional şi logic’, care să aducă  a… ceva.
A ceva imaterial şi raţional, ce parcă s-ar găsi în plin proces de formare, şi care, pornind din stadiul de legi universale raţionale şi abstracte, trecând în instrucţiunile genelor, evoluând în instrucţiunile instinctelor, şi, mai departe, în instrucţiunile inteligenţei, tinde spre o nouă formă de organizare a materiei inteligente. O formă de inteligenţă complexă, ce are în sfârsit un suport material: omenirea (şi nu omul luat ca individ, ci omenirea luată ca societate). Si poate că atunci îl vom înţelege pe Dumnezeu, cel ce ne-a născut născându-se pe sine însuşi; pe adevăratul Dumnezeu ce stă la începutul şi pe parcursul a toate, ca şi o raţiune creatoare a acestei ordini şi organizări a materiei, şi nu pe cel crezut a fi o fiinţă supranaturală, cu obiceiuri umane, ce stă să ne supravegheze pentru a ne răsplăti sau pedepsi, ca într-un joc ciclic. Joc ce ar explica fără multă bătaie de cap, în mod simplu şi naiv, însăşi raţiunea existenţei fiecărei dintre părţi: noi existăm pentru a ne purifica, iar Dumnezeu pentru a ne judeca…Îl vom vedea însă doar noi, oamenii, cei ce-l şi formăm, ca nişte instrumente ale Inteligenţei. Ca nişte prime forme raţionale dotate cu funcţiile creaţiei conştiente şi aflate la graniţa dintre macro- şi micro-univers, arse şi moarte. Pline însă, cum spuneam, de legi şi precepte pe cât de inexistente material, pe atât de existente ca şi putere de influenţă asupra a tot ceea ce ne înconjoară.Sigur, creierul performant şi gânditor al omului putea fi, probabil, şi rezultatul unor procese aleatorii de mutaţii dictate de schimbările de mediu, însă, iarăşi, când îmi amintesc că nimic din ceea ce se întâmplă pe întinsa plajă dintre spinii din interiorul atomului şi comportamentul galaxiilor nu se găseşte la întâmplare ci respectă legi clare, raţionale şi, mai mult, în acelaşi timp se ‘merge’, parcă, pe o direcţie logică, ce pare a fi prestabilită, ori cel puţin este previzibilă, predictibilă în urma unui raţionament logic, realizez că această uriaşă ecuaţie nu poate fi doar un simplu rezultat al hazardului…Mai mult decât atât, mă gândesc că dacă viaţa, aşa cum o cunoaştem, ar fi evoluat datorită adaptării la mediu, atunci ce adaptare la mediu a făcut să apară… însăşi viaţa? Adaptarea cui, a atomilor a planetelor şi a aştrilor? Şi la ce mediu, la vid?Mă gândesc că în întreg spaţiul care ne înconjoară  materia este organizată în mod raţional şi după o logică unică, după legi şi reguli, care par să existe ca şi cum ar fi ‘planificate’ de cineva sau ceva. Hai să denumim simplu acest ceva, prin noţiunea de Raţiune Creatoare. Această Raţiune Creatoare ar putea fi responsabilă de existenţa tuturor legilor ce ghidează comportamentul materiei din univers. Ar putea fi responsabilă de legile ce ‘stabilesc’ legăturile de forţă dintre particule; de legea gravitaţiei; de paternitatea informaţiilor stocate în genele care ghidează viaţa celulelor şi organismelor vii; de legile existente în instinctul care ghidează comportamentul vieţuitoarelor şi, bineînţeles, de inteligenţa din mintea omului. Împreună, toate acestea, au ceva în comun: sunt raţionale! Există o raţionalitate unică  a acţiunilor lor. Cel mai important lucru de observat este acela că această Raţiune Creatoare, în oricare dintre stările de mai sus s-ar găsi, crează, organizând în structuri raţionale atomii, planetele, stelele, moleculele, genele, organismele, animalele. Iar aceste creaţii, mai departe, interacţionează între ele, fiind parcă controlate şi asistate pe un drum al evoluţiei, de asemenea, raţional. Începând de la particule subatomice la atom, de la atomi la structuri ARN şi ADN ce formează genele, de la ele la celule, de la celule la organisme vii, la viaţă, la animale ghidate de instinct, şi până la omul al cărui corp este ghidat de instincte dar ale cărui acţiuni sunt ghidate de inteligenţă. Aici, la acest nivel, omul, de asemenea, cel mai important lucru de observat, crează la rândul său, organizând materia în structuri raţionale. De aceea mă gândesc că omul trebuie să fie tot o formă, mai evoluată decât celelalte de dinaintea sa, luată de această Raţiune Creatoare.  (Diferenţa dintre performanţele unei navete spaţiale şi o pasăre arată cel mai bine, cred eu, puterea sporită a raţiunii înteligente de a crea prin om faţă de cea a creaţiei prin forţele naturii. Diferenţa între vechile şi noile instrumente ale creaţiei…!) Că omul formează un trup a aceleiaşi Raţiuni Creatoare…Ca şi cum nu omul îşi pune un gând în minte, reuşind ce-şi propune, ci gândul în sine a reuşit să aibă un suport material, pe om, cu care poate duce la bun sfârşit sensul său. Neobişnuit? Nu: lucrurile sunt în continuare la locul lor, optica de vedere este schimbată însă!Dar oare suntem pregătiţi să le înţelegem?      

[rockyou id=62027911&w=426&h=320]      

Şi, în continuare, văzând că omul îşi foloseşte capacitatea de a afla, de a memora, de a analiza, de a trimite urmaşilor informaţiile descoperite în scopul de a-şi continua evoluţia într-un mod direcţionat şi accelerat; mai văzând că, înarmat cu aceste informaţii, omul poate crea fiinţe noi, modificându-le (şi chiar modificându-şi) genele,  adică poate face exact ceea ce doar însăşi natura mai poate face în univers; văzând că performanţele aparatelor de zbor (spaţial) create de om depăşesc pe cele ale păsărilor create de natură; văzând că omul poate deturna traseul unui asteroid ce i-ar ameninţa planeta, fapt ce situează puterea inteligenţei sale peste puterea legilor universale care au trimis asteroidul ucigaş, ne punem întrebarea: oare câţi creatori există în univers? Dumnezeu, natura şi… omul? Oare omul  se găseşte în competiţie cu natura sau cu Dumnezeu atunci când crează? Ori, mai curând, aceeaşi natură crează prin om ca printr-un instrument perfecţionat şi, desigur, tot de ea creat? Există o creaţie mai veche a naturii şi o creaţie mai nouă a omului, ori o singură creaţie: cea a naturii creând mai întâi singură iar mai apoi prin om?Realizăm astfel că omenirea ar putea fi chiar mâna spiritului universului. Mâna Mamei Naturi. Mâna lui Dumnezeu… Societatea umană raţională şi responsabilă – şi nu individul uman, (musuroiul de furnici, si nu furnica:(  http://www.youtube.com/watch?v=WIzsvSQUUN0&mode=related&search= ) reprezentand cea mai complexă formă de organizare din univers, ar putea fi oare chiar răspunsul la întrebarea cine este Dumnezeu? Şi, în final, văzând că drumul pe care păşeşte omul îl va conduce, într-un final fericit, pe alte planete pe care va sădi cunoaşterea şi inteligenţa, îi găsim astfel încă o raţiune existenţială în marele scenariu universal.Existenţa omului nu mai pare a fi un scop în sine, şi final, ci doar o etapă de tranziţie, şi nu o etapă a propriei evoluţii, ci doar o fază a evoluţiei inteligenţeiEste adevărat, o evoluţie… conştientă, fapt ce îi şi dă atâta bătaie de cap, în căutarea propriei raţiuni existenţiale.    

  

       

      

Materia din care este făcut respectă reţete chimice raţionale, încă nedescifrate deplin de către savanţi, iar modul de ţesere al pânzei este făcut în raţiunea de a prinde insectele din zborul lor. Practic, păianjenului genele îi produc firul de mătase, iar instinctul îl ţese. Şi asta fără ca el să cunoască ori să conştientizeze ceva. Ca şi cum pentru el ar judeca un creier din afară. Şi nu numai pentru el, ci şi pentru restul animalelor şi plantelor. Şi al oamenilor…Iar despre acest ‘creier universal’ nu putem spune mai mult decât că judecă în mod logic, raţional şi inteligent. Şi, în plus, că ţine cont de întrepătrunderea existentă între condiţiile mediului şi realităţile din viaţă. Pentru că vezi, păianjenul nu gândeşte în maniera în care ar face-o omul, proiectându-şi, conştient, o capcană pentru insectele zburătoare. Nu-ţi vine atunci să te întrebi cine a gândit pentru păianjen? Pentru că plasa lui este, dincolo de orice, rezultatul unor raţionamente logice!Cine a stabilit informaţiile din genele sale, din care a rezultat ‘chimia’ producerii firului, şi cine a elaborat regulile de comportament ale instinctului său, din care a rezultat ţeserea plasei? De unde cunosc genele întreaga încrengătură de lupte şi nevoi, existentă în afara organismului pe care îl formează?Sau ce mai putem înţelege văzând polenizarea plantelor făcută de către insecte? Insectele îşi îndeplinesc inconştient această sarcina, aflate fiind în drumul lor pentru hrană, însă plantele au fost construite genetic cunoscându-se faptul că insectele vor realiza polenizarea! Cum au ‘văzut’ genele plantelor în afara organismului pe care-l formează? Cine sau ce poate oare să aranjeze toate aceste miliarde şi miliarde de rotiţe astfel încât să formeze ceasul realităţii pe care o vedem?Hazardul? Evoluţia aleatoare a poziţiilor roţilor şi rotiţelor până când s-au potrivit cu toate într-atât încât, culmea, arată fix ora exactă?Iar raţiunea din ele a hotărât (desigur, tot în mod… raţional) că dacă florile sunt viu colorate vor fi mai uşor de reperat, în fondul general verde al vegetaţiei, de către insecte. De ce era necesar acest lucru? Pentru că aceeaşi Raţiune Creatoare a mai hotărât şi faptul că aceste insecte vor realiza polenizarea plantelor!Nu am să cred niciodată vreo teorie cum că planta ar putea fi conştientă de propria existenţă, şi cu atât mai puţin de rolul – asumat conştient – al insectelor în reproducerea plantelor. Dar viaţa ne arată că ceva a gândit, totuşi, raţional şi cunoscând realitatea, pentru ele, atunci când au fost ‘concepute’ programele informaţionale din gene, stabilind totodată şi regulile de interacţiune cu mediul! Aceeaşi Raţiune Creatoare a hotărât ştiind că dacă fructele vor fi dulci şi aromate vor fi apreciate de către animale, acestea le vor consuma şi vor duce seminţele mai departe, atunci când vor elimina resturile digerate! A calculat până şi învelişul miezului seminţei, alcătuindu-l din structuri moleculare rezistente la condiţiile acide din stomacul animalelor! Mă întreb cine putea ştii aceste condiţii? În nici un caz plantele, sau genele din interiorul celulelor lor! Însă pentru Raţiunea Creatoare nu exista practic altă cale decât aceasta raţională, firească, a realităţii. Ca şi apa ce curge la vale, pe singura cale posibilă, deductibilă logic.Şi te întrebi atunci, ştiindu-le scrise’ în gene: cum să existe informaţiile fără să fie şi cunoscut totul despre insecte sau despre animale? Totul despre mediul cu care interacţionează?     

      

    

Pentru că noi, oamenii, atunci când vom realiza că deasupra lumii noastre nu sunt decât, relativ, câteva tipuri de obiecte (planete, stele, asteroizi, comete etc), iar sub lumea noastră sunt, iarăşi, doar câteva obiecte (atomii aranjaţi în ‘rafturile’ binecunoscutului tabel al lui Mendeleev), şi că doar aici, în lumea noastră, există miliarde şi miliarde de obiecte însufleţite (speciile); atunci când vom realiza că peste nivelul în care trăieşte omul există un univers, în parte topit, în parte îngheţat, şi că sub nivelul omului există un micro-univers la fel de îngheţat şi de topit ca şi celălalt, şi că doar aici, la nivelul ochilor noştri, stelele universului mare şi atomii universului mic devin frunze, pomi, animale şi viaţă; atunci când vom realiza că tot ceea ce se întâmplă în Univers, că tot ceea ce se întâmplă în interiorul atomului, în exteriorul lui, precum şi tot ceea ce se întâmplă pe această dimensiune particulară pe care noi o sesizăm, inclusiv acţiunile responsabile ale omului, respectă strict legi raţionale, de-abia atunci vom realiza că stăm şi privim lumea de pe o poziţie privilegiată şi că totul trebuie să facă parte dintr-un ‘scenariu raţional şi logic’, care să aducă  a… ceva.
A ceva imaterial şi raţional, ce parcă s-ar găsi în plin proces de formare, şi care, pornind din stadiul de legi universale raţionale şi abstracte, trecând în instrucţiunile genelor, evoluând în instrucţiunile instinctelor, şi, mai departe, în instrucţiunile inteligenţei, tinde spre o nouă formă de organizare a materiei inteligente. O formă de inteligenţă complexă, ce are în sfârsit un suport material: omenirea (şi nu omul luat ca individ, ci omenirea luată ca societate). Si poate că atunci îl vom înţelege pe Dumnezeu, cel ce ne-a născut născându-se pe sine însuşi; pe adevăratul Dumnezeu ce stă la începutul şi pe parcursul a toate, ca şi o raţiune creatoare a acestei ordini şi organizări a materiei, şi nu pe cel crezut a fi o fiinţă supranaturală, cu obiceiuri umane, ce stă să ne supravegheze pentru a ne răsplăti sau pedepsi, ca într-un joc ciclic. Joc ce ar explica fără multă bătaie de cap, în mod simplu şi naiv, însăşi raţiunea existenţei fiecărei dintre părţi: noi existăm pentru a ne purifica, iar Dumnezeu pentru a ne judeca…Îl vom vedea însă doar noi, oamenii, cei ce-l şi formăm, ca nişte instrumente ale Inteligenţei. Ca nişte prime forme raţionale dotate cu funcţiile creaţiei conştiente şi aflate la graniţa dintre macro- şi micro-univers, arse şi moarte. Pline însă, cum spuneam, de legi şi precepte pe cât de inexistente material, pe atât de existente ca şi putere de influenţă asupra a tot ceea ce ne înconjoară.Sigur, creierul performant şi gânditor al omului putea fi, probabil, şi rezultatul unor procese aleatorii de mutaţii dictate de schimbările de mediu, însă, iarăşi, când îmi amintesc că nimic din ceea ce se întâmplă pe întinsa plajă dintre spinii din interiorul atomului şi comportamentul galaxiilor nu se găseşte la întâmplare ci respectă legi clare, raţionale şi, mai mult, în acelaşi timp se ‘merge’, parcă, pe o direcţie logică, ce pare a fi prestabilită, ori cel puţin este previzibilă, predictibilă în urma unui raţionament logic, realizez că această uriaşă ecuaţie nu poate fi doar un simplu rezultat al hazardului…Mai mult decât atât, mă gândesc că dacă viaţa, aşa cum o cunoaştem, ar fi evoluat datorită adaptării la mediu, atunci ce adaptare la mediu a făcut să apară… însăşi viaţa? Adaptarea cui, a atomilor a planetelor şi a aştrilor? Şi la ce mediu, la vid?Mă gândesc că în întreg spaţiul care ne înconjoară  materia este organizată în mod raţional şi după o logică unică, după legi şi reguli, care par să existe ca şi cum ar fi ‘planificate’ de cineva sau ceva. Hai să denumim simplu acest ceva, prin noţiunea de Raţiune Creatoare. Această Raţiune Creatoare ar putea fi responsabilă de existenţa tuturor legilor ce ghidează comportamentul materiei din univers. Ar putea fi responsabilă de legile ce ‘stabilesc’ legăturile de forţă dintre particule; de legea gravitaţiei; de paternitatea informaţiilor stocate în genele care ghidează viaţa celulelor şi organismelor vii; de legile existente în instinctul care ghidează comportamentul vieţuitoarelor şi, bineînţeles, de inteligenţa din mintea omului. Împreună, toate acestea, au ceva în comun: sunt raţionale! Există o raţionalitate unică  a acţiunilor lor. Cel mai important lucru de observat este acela că această Raţiune Creatoare, în oricare dintre stările de mai sus s-ar găsi, crează, organizând în structuri raţionale atomii, planetele, stelele, moleculele, genele, organismele, animalele. Iar aceste creaţii, mai departe, interacţionează între ele, fiind parcă controlate şi asistate pe un drum al evoluţiei, de asemenea, raţional. Începând de la particule subatomice la atom, de la atomi la structuri ARN şi ADN ce formează genele, de la ele la celule, de la celule la organisme vii, la viaţă, la animale ghidate de instinct, şi până la omul al cărui corp este ghidat de instincte dar ale cărui acţiuni sunt ghidate de inteligenţă. Aici, la acest nivel, omul, de asemenea, cel mai important lucru de observat, crează la rândul său, organizând materia în structuri raţionale. De aceea mă gândesc că omul trebuie să fie tot o formă, mai evoluată decât celelalte de dinaintea sa, luată de această Raţiune Creatoare.  (Diferenţa dintre performanţele unei navete spaţiale şi o pasăre arată cel mai bine, cred eu, puterea sporită a raţiunii înteligente de a crea prin om faţă de cea a creaţiei prin forţele naturii. Diferenţa între vechile şi noile instrumente ale creaţiei…!) Că omul formează un trup a aceleiaşi Raţiuni Creatoare…Ca şi cum nu omul îşi pune un gând în minte, reuşind ce-şi propune, ci gândul în sine a reuşit să aibă un suport material, pe om, cu care poate duce la bun sfârşit sensul său. Neobişnuit? Nu: lucrurile sunt în continuare la locul lor, optica de vedere este schimbată însă!Dar oare suntem pregătiţi să le înţelegem?      

[rockyou id=62027911&w=426&h=320]      

Şi, în continuare, văzând că omul îşi foloseşte capacitatea de a afla, de a memora, de a analiza, de a trimite urmaşilor informaţiile descoperite în scopul de a-şi continua evoluţia într-un mod direcţionat şi accelerat; mai văzând că, înarmat cu aceste informaţii, omul poate crea fiinţe noi, modificându-le (şi chiar modificându-şi) genele,  adică poate face exact ceea ce doar însăşi natura mai poate face în univers; văzând că performanţele aparatelor de zbor (spaţial) create de om depăşesc pe cele ale păsărilor create de natură; văzând că omul poate deturna traseul unui asteroid ce i-ar ameninţa planeta, fapt ce situează puterea inteligenţei sale peste puterea legilor universale care au trimis asteroidul ucigaş, ne punem întrebarea: oare câţi creatori există în univers? Dumnezeu, natura şi… omul? Oare omul  se găseşte în competiţie cu natura sau cu Dumnezeu atunci când crează? Ori, mai curând, aceeaşi natură crează prin om ca printr-un instrument perfecţionat şi, desigur, tot de ea creat? Există o creaţie mai veche a naturii şi o creaţie mai nouă a omului, ori o singură creaţie: cea a naturii creând mai întâi singură iar mai apoi prin om?Realizăm astfel că omenirea ar putea fi chiar mâna spiritului universului. Mâna Mamei Naturi. Mâna lui Dumnezeu… Societatea umană raţională şi responsabilă – şi nu individul uman, (musuroiul de furnici, si nu furnica:(  http://www.youtube.com/watch?v=WIzsvSQUUN0&mode=related&search= ) reprezentand cea mai complexă formă de organizare din univers, ar putea fi oare chiar răspunsul la întrebarea cine este Dumnezeu? Şi, în final, văzând că drumul pe care păşeşte omul îl va conduce, într-un final fericit, pe alte planete pe care va sădi cunoaşterea şi inteligenţa, îi găsim astfel încă o raţiune existenţială în marele scenariu universal.Existenţa omului nu mai pare a fi un scop în sine, şi final, ci doar o etapă de tranziţie, şi nu o etapă a propriei evoluţii, ci doar o fază a evoluţiei inteligenţeiEste adevărat, o evoluţie… conştientă, fapt ce îi şi dă atâta bătaie de cap, în căutarea propriei raţiuni existenţiale.    

  

       


Published in: on Martie 29, 2007 at 6:17 pm  Comments (14)  

The URI to TrackBack this entry is: https://civilizatiainilor.wordpress.com/2007/03/29/unde-sau-cine-este-dumnezeu/trackback/

RSS feed for comments on this post.

14 comentariiLasă un comentariu

  1. Octav, atomul functioneaza dupa aceasi lege precum universul infinit, cu tot ce contine el:sisteme solare, galaxii,etc.Te-ai gandit la posibilitatea ca pe un foton, sau pe un neutron, poate exista o forma de inteligenta mai avansata decat cea de pe pamant? Mergand pe principiul ca totul e relativ, bineinteles, marimea, timpul, nefiind cea ce ne imaginam noi.Cerceteaza in amanunt atomul,si vei gasi raspunsuri certe despre univers si ce poate reprezenta el…

  2. Cu 25 de ani in urma, ascuteam un cutit la polizor, si ma minunam de puzderia de scantei ce ardeau in aer. Stiam despre ele ca au o viata scurta, de aproximativ 0,1 secunde. Sti ce gandeam atunci? Daca m-as face atat de mic incat scanteia sa ‘devina’ mare cat este soarele, cele 0,1 secunde nu pot dura -pentru mine, cel mic – tot atat cat dureaza viata soarelui?
    Si atunci, ma mai gandeam, nu ar fi timp suficient ca bucati rupte din scanteie sa se raceasca si, in relativitatea timpului, sa apara viata pe ele?…
    Doar asa imi puteam explica infinitul: nu ca o singura ‘sfera’ mare, ci ca sfere in sfere in sfere…la infinit.
    Si continuam sa fac scantei, gandindu-ma ca, cine stie, poate creez civilizatii…

  3. Frumoasa viziune aveai.
    Pe la varsta de 17 ani, imi puneam tot felul de intrebari, care mai de care mai interesante, nu ca acum, cand nu mi le pun.Una dintre ele era: daca noi, oamenii, suntem doar celule a unui organism mai mare, si acel organism nu a descoperit inca ca existam? Asa cum nici noi, cu 10 mii de ani in urma, daca nu mai mult, nu ne imaginam ce pot fi celulele. Si multe de genul asta…

  4. Ave!

    Ceea ce am citit pana acum (recunosc nu am citit toata cartea) imi sugereaza o singura concluzie – aceea ca: ideea carti rezida in raspunsul „amstecat” intre ateism si credinta!
    Daca stau lucrurile asa cum le vede Domnia Voastra – raspunsul la intrebarea: ce sens avem? – care ar fi?!
    doar pentru a evolua? Cui serveste? de ce avem suflete? ne putem lipsi de ele – ne-ar fi suficient doar creierul, nu?
    Si daca tot credem in progres si evoluie – cum explicam faptul ca ne degradam pe zi ce trece si ca specie, si ca om divin?! unde este progresul? unde este evolutia? doar din punct de vedere material? ce sens ar avea?!
    Intrebari care dau nastere atator intrebari!!!
    Cu respect
    Delia

  5. Buna Delia,
    si inca o intrebare in plus: de ce ne punem aceste intrebari? De ce nu ne multumim cu ce stim? Nu oare pentru ca simtim ca nu suntem inca pe deplin explicati? Si nu oare, din dorinta creatorului nostru ca, tot cautand raspunsuri, nu numai sa le aflam ci, aflandu-le, sa putem deveni…
    Ce anume?
    Raspunsul il vei gasi citind cartea. Si-ti vei regasi, cu siguranta, si pacea sufletului si pe cea a spiritului.
    Cat priveste afirmatia ta :”ideea carti rezida in raspunsul “amstecat” intre ateism si credinta!” este valabil si, sa spunem, cresitismului, daca este afirmat de cei ce credeau, candva in (mai multi) zei.

    Iti multumesc pentru vizita si…
    …numai ganduri bune…

  6. Hei, hei!

    Probabil ne punem mereu intrebari, pentru ca nu ne este suficienta viata aceasta terestra, probabil pentru ca dorim sa fim mai presus decat un cimpanzeu, o furnica sau o floare. Vrem cu toata puterea sa fim altfel, vrem sa fim cumva nemuritori, vrem sa credem ca nu se sfarseste totul cand intram in nefiinta. Vrem si iarasi vrem! Vrem sa credem (si pentru acest lucru cautam disperati raspunsuri) ca aceasta viata are un sens – nu doar sa vietuim!

    Cu drag
    delia
    O zi cu miros de liliac!

  7. Am citit pe nerasuflate o mare parte din carte, sunt entuziasmat pentru ca in sfarsit gandul meu coincide cu un alt gand, viziunea pe care eram putin stanjenit s-o exprim in public are o sustinere din partea altui gand, aproape identic, venit din spatiul apropiat…
    Am sa revin.

  8. Hei, hei!

    Am citi si eu o mare parte din carte!
    Sunt un pic dezamagita…
    Cum ca Ratiunea Creatoare este in plina formare si pentru acest lucru are nevoie de progresul omenirii!
    Daca asa stau lucrurile este trist, trist, trist, trist!
    Cum, in egala masura, imi provoaca tristete si dogma conform careia omul se afla pe pamant pentru a-l slavi pe Dumnezeu.
    Si, sa plecam de la prezumtia ca D-zeu are nevoie de om sa se formeze odata cu „societatea in progres (material)”, de ce tot acest D-zeu i-a pus interdictia de a gusta din pomul cunoasterii lui Adam si Evei?!

    P.s. – am o „gramajoara” de intrebari care te asteapta cu nerabdare.
    Numai bine
    si
    iubire
    Delia

  9. Buna Delia,
    Când ţi-am citit mesajul, recunosc că pe moment, şi eu am fost uşor dezamăgit…
    Dar mi-am amintit repede că şi eu am fost, la rândul meu, oarecum dezamăgit şi trist, atunci când am aflat. Cred că ai avut o reacţie normală, şi, cel mai important este că ai înţeles corect mesajul. Cu timpul, observând în jurul tău, vei începe să şi accepţi.

    „de ce tot acest D-zeu i-a pus interdictia de a gusta din pomul cunoasterii lui Adam si Evei?!”
    Atenţie la cuvinte, Delia: nu pomul cunoaşterii, ci pomul cunoştiinţei binelui şi răului!
    Este vorba de discernământ, de responsabilitatea de a folosi cuţitul ptr pâine şi nu pentru a înjunghia, pentru a trimite săgeata spre vânatul animal şi nu… uman, pentru folosirea energiei atomice pentru îmbunătăţirea vieţii şi nu pentru bombe atomice…
    Atena era socotită, în acelaşi timp, şi zeiţa razboiului şi a înţelepciunii! Crezi că cei de atunci nu au găsit nume noi, ori au intenţionat să atragă atenţia? Responsabilitatea de a folosi puterea inteligenţei pentru bine şi nu pentru rău.

    Numai ganduri bune…

  10. Exista fiinte rationale in alte sisteme solare?

  11. Pentru a-ti raspunde la aceasta intrebare, va trebui mai intai sa terminam temele deschise deja, si mai apoi sa si… cunosc raspunsul.

  12. Super Faina Cartea din cite am citit pe acest blog..inca nu am facut rost de carte dar am sa-ti trimit un mail – octav – sa discutam mai in detaliu…
    Sunt de acord in totalitate cu ce scrie mai sus
    Sincer sa fiu mie unul mi s-a intimplat un extra miracol cin aveam 12 ani.
    De mic copil am crezut in Dumnezeu si ma rugam din suflet Pentru mine si absolut Toata lumea,dar eram si rezervat fata de Acesta, deoarece nu puteam sa accept ideea ca El Pedepseste Oamenii …
    O sa para ciudat ceea ce voi spune dar aveam 12 ani si Dumnezeu era singurul meu Prieten si sprijin (moral)la acea vreme. Intr-o seara i-am cerut un semn, pentru ca eram disperat, vroiam sa fiu sigur ca acest prieten (dumnezeu) nu este doar in imaginatia mea…A fost o rugaciune mai mult decit directa cu Dumnezeu, i-am cerut ca a doua zi sa tin in mana 3 bancnote nu mai stiu ce bani erau,dar tin minte ca am specificat exact suma….nu stiu din ce motiv am ales Banii ( nu aveam nevoie de bani, adik mai mult ma interesa daca acasta dorinta, cerinta se va realiza…
    A doua zi de dimineata , in drum spre scoala , imi treceau tot felul de ginduri prin minte, cum ca a fost o prostie sa-i cer asa ceva lui Dumnezeu,ca El oricum nu-mi va raspune. Dar cind ajunsesem in fata scolii am zarit in fata ochilor exact 3 bancnote,am ramas socat, primul lucru care l-am facut cind am intrat in clasa , i-am impartit primilor colegi ce mi-au iesit in cale, cu toaate ca acestia crezusera ca este o gluma…Nu cred a fi coincidenta deoarece m-am rugat din tot sufletul ca stiu adevarul…
    N-am mai repetat aceasta experienta niciodata, am continuat sa ma rog, din pacate la fel de rezervat, nu am simtit nevoia sa-i multumesc deoarece stiam ca El stie cea ce simt..
    Am ramas cu sentimentul ca niciodata nu-l voi cunoaste cu Adevarat …
    Am scris la inceput extra-miracol deoarece consider ca absolut totul este un miracol…

  13. Mi-a atras atentia subiectul Ateistm, Parerea mea este ca si ateismul este o credinta,atita timp cit o sustii cu tarie ….Pare a fi un paradox….Probabil ca si ceea ce stim este un paradox a cea ce nu stim….

  14. Asemanarea dintre cele doua figuri de mai sus -Dumnezeu vs portiunea de creier reprezinta mult mai mult decat spui tu. Egar Cayse a analizat Revelatia lui Ioan din Apocalipsa si a ajuns la concluzia ca Revelatia se refera la fizionomia noastra atat pe planul subtil ( energetic ) cat si pe cel grosier. De exemplu fiecare fiinta umana are 7 centrii energetici, in lb. sanscrita acestia sunt numiti Chakre – acesti 7 centri energetici corespunde unei glande din ncele 7 din sistemul nostru endocrin. Glandele secreta hormoni, de aici si cuvantul „Secret”. Glanda pineala este cea mai importanta dintre toate, deoarece aceasta este un portal catre alte dimensiuni.

    Pentru mai multe informatii cauta pe youtube clipul Cel Mai Mare Secret Masonic.glanda pineala-al 3-lea ochi


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: