De ce “Civilizaţia inilor?”

      Trăim într-o lume structurată pe etaje, diferite fundamental între ele, dar care, în acelaşi timp, se sprijină unul pe celălalt.   Există mai întâi o lume de legi universale ca şi posibilităţi (de la legile forţei gravitaţionale la aritmetică), mai apoi o lume ca şi un mare ocean format din mici particule independente, unite între ele de o sumă de legi universale, lumea atomilor; există, mai departe, o altă lume, situată la un etaj superior, cea a celulelor, ce trăiesc în grupuri de mici indivizi independenţi şi autonomi, uniţi între ei de o sumă de informaţii scrise în codurile ADN-ului, iar ‘peste’ această lume se găseşte o alta, ce a a animalelor, ca nişte unităţi ce trăiesc mai mult sau mai puţin în grupuri,  unite de instincte.   În vârful ultimului nivel material al acestei clădiri, stau oamenii, ca o mare de indivizi legaţi de instincte şi raţiuni. De religie, de tradiţii şi de obiceiuri.

   Peste acest ultim nivel material stă unul imaterial. Cel al gândurilor raţionale, al regulilor şi al legilor. Şi, mai presus de toate, cel al scopurilor, al ţelurilor. În ultima dintre aceste lumi, în lumea Civilizaţiei Inilor, după cum de fapt a denumit-o sursa mea de inspiraţie, avem gândurile. O lume formată din gânduri exprimate în cuvinte, ca o mare de entităţi abstracte şi independente, însă ce uneşte şi guvernează indivizii independenţi, oamenii, de o aceeaşi manieră în care sunt şi atomii uniţi de legile universale, celulele de informaţiile genetice, animalele de instincte şi oamenii de procesul înţelegerii. 

   Iar liantul cuvintelor este limbajul…“La început a fost cuvântul”

   Iar Inii sunt cuvintele directoare ale evoluţiei civilizaţiei umane: informaţii, instinct, inteligenţă, inspiraţie, invenţie, inovaţie, instituţii, institute, instrucţiuni, indicatoare, indicaţie, iniţiere, iniţiativă, investigaţie, instruire, ingeniozitate, inginerie…  intuieşti o linie directoare aici?

  *

   Limbajul a apărut acum aproximativ 40.000 de ani, la oamenii de Cro-Magnon. Şi de atunci s-a dezvoltat şi diversificat în toate limbile pământului, aşa cum le cunoaştem. Prin vorbit, scris şi citit, omul se diferenţiază cel mai mult de animale. Folosind cuvintele, el, practic, trăieşte un alt tip de existenţă. O existenţă ce modifică raţional materia, percepând în aceleşi timp şi scurgera timpului. Scriind cuvintele pentru a fi citite mai târziu şi, de fiecare dată când este necesar, omul le conservă, de fapt, în timp. Le scoate pe mal din vâltoarea curgerii fluviului timpului.

   Ai văzut încă de pe coperta acestei cărţi anumite cuvinte speciale. Aceste cuvinte aparte respectă cu toate trei reguli ce le fac să aparţină unei anume clase de asemănare şi importanţă.

   În primul rând constatăm că aceste cuvinte în forma lor scrisă ori în cea sonoră, vorbită, încep prin grupul de litere in, iar aceasta nu arată altceva decât apartenenţa la rădăcina comună pe care o căutam.

  În al doilea rând constatăm că aceste cuvinte au o formă sensibil identică în mai multe limbi (engleză, franceză, italiană, română etc).

   În cel de-al treilea rând aceste cuvinte reprezintă denumirea abstractă dată unor activităţi specifice prin care Raţiunea Creatoare, luând în minţile noastre forma civilizaţiei gândurilor, ne-a condus şi ne conduce încă pe drumul evoluţiei sale.

   Iar sensul unor cuvinte precum inspiraţie, intuiţie, invenţie, iniţiere, instrucţiuni etc. este unul edificator.

   Ca şi o civilizaţie a limbajului, a cuvintelor, a gândurilor: Civilizaţia Inilor.

    Dincolo de noi, luaţi ca simple animale, stau gândurile noastre. Gândurile ghidate de Raţiunea Creatoare şi exprimate prin cuvinte. Cuvintele pot exprima un obiect, o acţiune, o calitate, o activitate, dar şi o cale de urmat etc. Aceste cuvinte sunt iniţiate de către gânduri aparte. Aş spune că aceste gânduri aparte – speciale prin sensurile pe care le poartă -  sunt ca nişte instituţii de guvernare… 

   Hai să vedem ce înseamnă însă o colecţie de cuvinte! Cuvintele ca denumiri ale unor intenţii, prin care civilizaţiile inilor din toate timpurile ne-au dirijat, furnizându-ne informaţii şi ghidându-ne prin întuneric.

   Verificând în diferite dicţionare forma scrisă a cuvântului informaţie nu mică mi-a fost surprinderea să găsesc în limba engleză forma information, în cea franceză information iar în cea italiană informazione!Şi, deşi în multe alte limbi vom găsi aceeaşi formă scrisă sau vorbită atribuită aceluiaşi sens, al informaţiei, nu voi insista aici asupra lor întrucât munca sortării lor este una puternic consumatoare de timp.Sigur, prima reacţie este aceea de a spune simplu: sunt neologisme. Da, însă dacă ne gândim puţin…

   Uite, în limba română există fructul măr şi, desigur, există şi cuvântul ‘măr’, ce denumeşte fructul. Pentru că există mere şi în Anglia, există şi cuvântul ‘apple’, pentru că există mere şi în Franţa, există şi cuvântul ‘pommes’, de asemenea şi în Italia avem ‘mela’, în Germania avem ‘apfel’, în Spania avem ‘manzana’ etc. Dar pentru că în România, Anglia, Franţa, Italia, Germania, nu există fructul ‘banană’, nu exista nici cuvântul. Acesta a venit odată cu fructul! Avem astfel: banană/RO, banana/GB, banane/FR, banane/G, banana/IT. Pentru că în Spania există bananele, există şi denumirea, cuvântul, într-o formă originală: ‘platano’.

   Mai departe, pentru cuvântul ‘invenţie’ găsim: ‘invenţie’ / RO, ‘invention’ / GB,FR, ‘invencion’ / ES, ‘invenzione’ / IT, şi, atenţie, ‘erfindung’ pentru DE, ceea ce ar atesta faptul că în Germania, existând cuvântul într-o formă originală, (erfindung), exista şi activitatea de inventare.

   Adoptând acelaşi raţionament în continuare realizăm că, dacă pentru cuvântul ‘instinct’, cuvântul are aceeaşi formă, ‘instinct’ / RO, GB, FR, ‘instinkt’ / DE, ‘instinto’ / ES şi ‘istinto’ / IT, trebuie, pe undeva, să aibe şi o origine unică! Intrigat de mica descoperire am verificat în aceleaşi dicţionare şi restul cuvintelor ce încep cu grupul de litere in, constatând că sunt şi ele identice, fapt ce nu se mai regăseşte  la fel de pregnant la nici o altă literă!Mai jos exemplific prin identificarea câtorva astfel de cuvinte în dicţionare. Al limbii mele materne, româna (latină la origine), al englezei şi francezei, ca fiind cele mai răspândite limbi din lume (Limbă împrumutată, învăţată, şi nu nativă – limba chineză fiind probabil cea mai vorbită limbă din lume), şi al limbii italiene, vorbite de urmaşii… vorbitorilor de latină.

   Am exclus cuvintele ce exprimau opusul sensului principal, de genul abil/inabil, şi iată ce colecţie interesantă am găsit…  
 informaţie/ information/ information/ informatione

inteligenţă/intelligence/intelligence/intelligenza

instinct/instinct/instinct/istinto

instrucţiune/instruction/instruction/istruzione

instrucţie/instruction/instruction/istruttoria instruire/instruction/instruire/istruire

indicaţie/indication/indication/indicare

iniţia/initiate/initier/iniziare

inspiraţie/inspiration/inspiration/ispiratione

invenţie/invention/invention/invenzione

inovaţie/innovation/innovation/innovatione

intuiţie/intuition/intuition/intuizione

intenţie/intention/intention/intenzione

ingenios/ingenious/ingenieux/ingegnoso

internet/internet/internet/internet

indicator / indicator /indicateur /indicatore

inscripţie/inscription/inscription/iscrizione

indice/index/indice/indice

induce/induce/induire/indurre

instrument/instrument/instrument/istrumento

intervenţie/intervention/intervention/intervento

iniţiativă/initiative/ initiative/iniziare

investi/invest/investir/investire

investiga/investigate/investiguer/investigare

industrie/industry/ industrie/industria

inerent/inherent/ inherent/inerente

inert/inert/inerte/inerte

infinit/infinite/infini/infinito

influenţă/influence/influence/influenza

inocula/inoculate/inoculer/inoculare

insera/insert/inserer/inserire

instala/install/installer/installare

insista/insist/insister/insistere

inspecta/inspect/inspecter/ispezionare

inspira/inspire/inspirer/ispirare

instanţă/instance/ instance/istanza

instiga/incite/instiguer(inciter)/istigare

institui/institute/instituer/istituire

instructiv/instructive/instructif/istruttivo

integral/integral/ integral/integrale

intelectual/intellectual/intellectuel/intelletuale

intensifica/intensify/intensifier/intensificare

interacţiune/interaction/ interaction/interazione

intercepta/intercept/intercepter/intercettare

interdicţie/interdict/interdiction/interdizione

interes/interest/interet/interesse

interior/interior/interieur/interno

incidenţă/incidence/incidence/incidenza

intonaţie/intonation/ intonation/intonazione

introduce/introduce/introduire/introdurre

incitaţie/incitation/incitation/incitazione

interogaţie/interrogation/ interrogation/interrogazione

interpela/interpellate/interpeler/interpellare

interpret/interpreter/interpretation/interprete

intersecta/intersect/intersecter/intersecare

interval/interval/ intervalle/intervallo

interviu/interview/ interview/intervista

insinuare/insinuation/insinuation/insinuare

inductanţă/inductance/inductance/induzione

inventar/inventory/inventaire/inventario

insurecţie/insurection/insurrection/insurrezione

inaugura/inaugurate/inaugurer inaugurare

incantaţie/incantation/ incantation/incantazione

incendiar/incendiary/incendier/incendiario

inchiziţie/inquisition/inquisition/inquisizione

incident/incident/incident/incidente

incizie/incizion/incision/incizione

inclusiv/inclusive/inclus/incluso

incrustaţie/intarsia/incruster/intarsio

incubaţie/incubation/incubation/incubazione

indemnizaţie/indemnity/indemnisation/indennizzo

individ/individual/individuel/individuo

indulgenţă/indulgence/indulgence/indulgenza

infanterie/infantry/infanterie/ifanteria

infecta/infect/infecter/infettare

inferior/inferior/inferieur/inferiore

infernal/infernal/ infernal/infernale

infesta/infest/infester/infestare

infim/infinetesimal/infime/infime

infinitiv/infinitive/infinitif/infinito

inhala/inhale/inhaler/inibire

injecta/inject/injecter/iniettare

inocenţă/innocence/innocence/innocenza

intimidare/intimidation/intimidation/intimidazione

intrigă/intrigue/ intrigue/intrigare

intrus/intruder/intrus/intruso

invazie/invazion/invasion/invazione

invita/invite/inviter/invitare.

        Interesant, nu găseşti? Cuvântul ca instrument. Cuvinte ca denumiri ale acţiunilor ce ne-au format şi care ne ghidează.     Hai acum să luăm câteva dintre cuvintele din înşiruirea făcută mai devreme şi să le identificăm sensurile, din perspectiva teoriei cărţii.Să începem alegând cuvântul informaţie: „Deţinem informaţii care vor aduce lumină în evenimentele petrecute”, anunţă crainicul. „Întrerupem emisiunea pentru a difuza o informaţie importantă”, sau: „Avem informaţii că…”, sau: „Vom reveni de îndată ce informaţia va fi confirmată” , sau:  „Din clipă în clipă aşteptăm să ne parvină informaţii de la locul…”, sau: Informaţiile sunt depozitate la loc sigur”, sau: „O hârtie ce conţinea informaţii despre…”, sau: „Încă se caută cutia neagră a avionului pentru a scoate din ea informaţiile despre evenimentele ce au condus la prăbuşirea”, sau : „Am obţinut contracost o informaţie esenţială în cazul…”, sau: „Informaţiile dezvăluite vor declanşa…” Şi tot aşa, până când constaţi că de la discuţiile între persoane şi până la jurnalele de ştiri, de la cititul ziarelor la cel al cărţilor, de la serviciile de informaţii şi până la serviciul banal al fiecăruia dintre noi circulă, de fapt, informaţiile. Informaţie… Unde se găseşte ‘materializarea’ sensului său abstract? Îl găsim în legile naturii, în legile universului, în legăturile chimice dintre atomi, în genele celulelor vii, în ‘limbajul mut’ şi în  ‘limbajul sonor’ din natură, în instinctele ce guvernează finţele vii, în ‘limbajul inteligent’ al fiinţei om, în învăţăturile sale transmise către fiecare nouă generaţie, practic în tot ceea ce face diferenţa faţă de materia moartă. Peste tot sunt doar informaţii. Am putea spune, fără să greşim foarte mult, că informaţia este liantul imaterial ce leagă cărămizile din care este zidită întreaga natură, inclusiv viaţa ei. 

   *    Mai departe, din aceeaşi colecţie a cuvintelor speciale, ar fi cuvântul instinct. Sensul său a fost ghidarea vieţii în mod autonom şi automat. Ca un program iniţial, creat în scopul de a fi posibilă curgerea vieţii animale prin timp. Modul de percepere al instinctului? Simple gânduri ce apar în minţi, de forma unor instrucţiuni. Un alt cuvânt ales. Acele instrucţiuni după care ne conducem viaţa; învăţăm să folosim orice obiect nou, necunoscut deci, fie că este medicament ori produs electronic, fie unealtă ori avion; ştim cum să ne comportăm în diversele situaţii tipice ori atipice, în vreme de pace ori de război, de la locul de muncă şi până în sistemele militare, de la şcoală şi până pe navetele spaţiale.În serviciul militar, soldatul este instruit în urma unui proces de instrucţie, proces în care va învaţa să respecte… instrucţiuni. La fel şi medicul, şi profesorul, şi inginerul, şi arhitectul etc., sunt instruiţi pentru a-şi desfăşura activităţile specifice fiecăruia, doar într-un fel anume. Instrucţiunile sunt reţetele de gătit prin care, respectându-le întocmai, vom modifica materia primă obţinând întotdeauna un acelaşi produs culinar cu cel obţinut iniţial de cel ce a scris reţeta; sau vom obţine vindecarea de boli, dacă instrucţiunile vor veni de la un medic. Instrucţiunile sunt cele ce te însoţesc în minte şi te conduc la o adresă necunoscută. Cineva, o persoană ori o hartă dintr-un ghid al străzilor, ţi le-a indus în minte, iar ele acum îţi spun pe unde să mergi: “După intersecţia asta faci la stânga, în dreptul blocului acela faci la dreapta…” şi tot aşa, până la destinaţie. Desigur, instrucţiunile nu sunt doar simple informaţii abstracte, aşa cum în mod normal le vedem noi, ci sunt gânduri speciale, menite să ne organizeze şi în acelaşi timp să ne ferească de pericole. Gândeşte-te la toate plăcuţele de avertizare pe care le-ai văzut în viaţa ta: la cele din tren care te rugau în trei-patru limbi să nu te apleci în afara geamului; la toate plăcuţele dintr-o fabrică, de lângă instalaţiile de curent electric; la indicatoarele de pe cărările montane căutate; la cele de circulaţie; la indicatoarele spre hotelul, restaurantul, aeroportul, magazinul, produsul; la anunţuri şi la avertismente, la regulile de comportament în societate, la regulile de circulaţie; la legile după care funcţionează poliţia, parlamentul; la legile după care se judecă cauzele în instanţele judecătoreşti, împărţindu-se dreptatea; la regulamentele armatei.Peste tot sunt prezente aceste instrucţiuni-indicatoare, inii, care îţi indică drumul de parcurs pentru fiecare situaţie particulară.Iar faptul că sunt identici ca formă în mai multe limbi arată, după opinia mea,  cât se poate de clar, faptul că într-un final al evoluţiei fiinţei noastre planetare vom vorbi o singură limbă şi vom fi organizaţi după aceleaşi reguli şi norme, după aceiaşi ini. Şi, foarte important, vom fi uniţi sub acelaşi grad de responsabilitate.Vorbeam despre indicatoare? Le poţi găsi fie sub forma semafoarelor, a semnelor de circulaţie, ori a marcajelor, fiind cele care ne permit să ne deplasăm pe străzi şi şosele şi fără de care, în câteva momente doar, ne-am găsi ori într-un blocaj (în cel mai bun caz) ori implicaţi într-un accident (mortal chiar, în cel mai rău caz). Mergem pe şosea cu o viteză ameţitoare iar din sens opus vine spre noi un alt vehicol ce se deplasează, de asemenea, cu viteză. În momentul în care trecem unul pe lângă celălalt distanţa este de nici un metru! Nu ne temem deloc, pentru că între noi este aplicată, pe asfalt, o dungă albă lată de 15 cm. Este marcajul ce separă sensurile de mers, un indicator, care generează în minţile noastre imaginea unui ‘zid’ de protecţie. Fără acest marcaj longitudinal îţi închipui ce ai simţi ? Chiar dacă eşti pe o pistă lată de beton tot nu te-ai putea apropia în viteză, la un metru, de cel ce vine din sens opus, am dreptate? Indicatoarele sunt cele care ne conduc spre localităţi pe şosea, spre cabane în drumeţiile pe munte, spre magazine, firme şi spre anumite produse, atunci când sunt sub formă de reclame. 

 *     O acţiune, orice fel de acţiune de fapt, emană dintr-un gând şi începe să existe dintr-un moment dat, numit moment  iniţial. Şi auzi atunci că cineva a iniţiat acea acţiune, fie ea o iniţiativă parlamentară sau umanitară, ori de pace sau de război; a apărut deci o iniţiativă. O iniţiativă pentru ajutorarea copiilor bolnavi de malarie din Africa, ori de curăţire a gunoaielor din munţi; o campanie de popularizare a anumitor informaţii în masele largi, o iniţiativă de sensibilizare a opiniei publice faţă de orice fel de probleme de larg interes, o iniţiativă de control medical pentru prevenirea diverselor boli, o iniţiativă legslativă etc. Intenţiile acestor iniţiative au, în general, rolul conducerii oamenilor pe drumul bun şi corect al evoluţiei vieţii. Al raţiunii. Orice viitoare acţiune începe prin stadiul de intenţie. Intenţia este mugurul imaterial, iniţial oricărei viitoare acţiuni. De câte ori, oare, nu te-ai întrebat: încerc să văd ce intenţii are  cutare sau cutare? De la candidaţii din alegeri la alegerea partenerului de drum. Ai căutat să intuieşti intenţiile celorlalţi, aflaţi pe drumul vieţii sau al profesiei. Intenţiile iniţiale deconspiră până la urmă scopul final urmărit. Indicatorii. Cei statistici ne arată fie căi, fie direcţii sau tendinţe asupra drumului urmat de orice fel de sistem, fie el uman, fie cel al activităţilor abstracte ale economiei, mediului etc. Analiza acestora, înţelegerea şi respectarea lor, duce la capacitatea de a alege cea mai scurtă şi sigură cale de a merge mai departe. Fie că le primim de la indicatoare, fie de la oameni mai instruiţi decât noi, informaţiile receptate vin într-o formă ce se cheamă indicaţii… Direcţii de continuat în drumul nostru.Ţi s-a întâmplat să prevezi un rezultat corect, în urma unui proces de judecată şi analiză mai mult sau mai puţin rapid, altul decât cel predictibil în mod obişnuit? Se spune că ai intuit corect. Intuiţia este răspunsul corect aflat undeva între iraţional şi raţional, între posibil şi imposibil. Este intervenţia simţită în spate, acţiunea cuiva imaterial, pentru a te ghida pe drumul corect, într-o bifurcaţie de moment a drumului vieţii tale. Nu poţi intui decât corect, fiind un non-sens afirmaţia că ai intuit greşit ! Intuiţia este un gând rezultat, în vreme ce un gând apărut în minte este adus de inspiraţie.Prin inspiraţie, adică prin gândurile ce vin singure în minţile noastre, se crează. Se începe. Ce? Artă, ştiinţă, descoperiri etc. Iar dacă mă gândesc la oameni precum Leonardo da Vinci ori Michelangelo, precum Sheakspeare ori Jules Vernes, precum Einstein ori Edison, precum Mozart ori Lennon, realizez că geniul este rezultatul inundării  talentului de către inspiraţie. Tot prin inspiraţie vin, din spatele cortinei gândurilor noastre, şi invenţiile. Invenţiile reprezintă, practic, totalitatea proceselor prin care s-a definit întreaga structură materială a civilizaţiei noastre. Iar procesele de îmbunătăţire prin evoluare a obiectelor, instrumentelor şi principiilor inventate au purtat numele de inovaţie. Ideile care au  găsit soluţiile cele mai potrivite au fost clasificate de către  limbaj prin termenul de ingeniozitate.Cel ce pune la bătaie instrumentele financiare pentru realizarea ideilor se numeşte investitor, iar acţiunea sa investiţie. De altfel, banii nu sunt, pentru societate, decât simple instrumente financiare, şi cred că ai luat cunoştinţă cu puterea lor de a genera interese, de a motiva, de a organiza, de a…  Din hieroglifele pictate sau sculptate în piatră, respectiv nimic altceva decât simple inscripţii, ies ca prin adevărate porţi existenţele, civilizaţii de mult dispărute, conduse fiind de către investigaţiile arheologice.O informaţie strămutată dintr-o minte în alta induce un răspuns comportamental. Se poate insinua un anume gând, se poate folosi o intonaţie specială… Câteodată anumite cuvinte pot chiar intriga, ori chiar instiga… Se poate insera, inocula, insista, pe scurt influenţa alegerea unei anume rute a gândirii. În viaţă astfel de lucruri sunt inerente! Adică de neocolit în intenţiile lor.Un scop ascunde întotdeauna un interes, iar dacă pe lună s-ar găsi aur şi diamante un interes ar apărea imediat şi ar determina reluarea zborurilor spre ea, altfel întrerupt de decenii.O barieră este o interdicţie: stop! Mentală sau materială. Materia fără informaţie ar fi inertă. O regulă se instituie. Un program se instalează. Când lucrurile se află în mişcare, pe drumul lor, poate interveni un fapt ce le deturnează, denumit incident. Şi există o incidenţă a apariţiei acestei interferenţe. Şi atunci se face o incizie  în proces pentru aflarea cauzelor care au condus spre eşec.Astfel, când cunoaşterea adevărului este importantă pentru sistem, iar indiciile sunt ascunse, se declanşează întotdeauna o investigaţie. O anchetă de investigaţie, în care sunt căutate indiciile ce stau ascunse de ochii neiniţiaţilor, dar care alăturate pot reda întregul adevăr dintr-un timp consumat deja. Aceste indicii nu folosesc celor morţi, desigur, ci vor folosi pe viitor pentru eliminarea cauzelor producerii incidentelor, conducând în final spre eliminarea a încă unor ‘greşeli’ ce împiedică evoluţia noastră.În cazul prăbuşirii avioanelor, a navetelor spaţiale, a scufundării vaselor etc., se porneşte întotdeauna o anchetă de investigaţie, în care mai întâi se inspectează locul, apoi se face inventarul indiciilor aproape invizibile, după care se interoghează minţile, gândurile. În final, concluzia găsită reconstituie traseul drumului parcurs de eveniment pentru a găsi elementul cauzator al incidentului ce a stricat local funcţionarea sistemului. Şi, imediat, în întregul sistem se modifică instrucţiunile pentru ca evenimentul să nu se mai poată întâmpla.Câteodată rezultatul este cântărit iar decizia este hotârătâ de o instanţă de judecată. O instanţă ce are drept suport informaţional, de asemenea, instrucţiuni prestabilite. Raţiuni superioare ale inteligenţei!Sistemele societăţilor dictatoriale, ce practic se opun evoluţiei, distrug informaţiile şi intelectualii. Distrug, de fapt, oamenii ale căror acţiuni sunt dominate de informaţiile inteligente. În acelaşi timp închid porţile de acces ale gândurilor libere, creative, inoculând masiv gânduri false despre lideri iresponsabili, inscripţionând programele conştiinţelor  lor cu  valori false şi neraţionale, urmărind degradarea, generaţie după generaţie, a raţiunii din om şi transformarea lui în animal ghidat de instinct, temător şi uşor de condus. Şi, pe lângă intelectuali şi informaţii, distrug totodată şi religia, cea care uneşte individul în efortul evoluţiei omenirii.Ingineria este denumirea dată ‘instrumentelor mentale’ care fac posibilă, găsind căile necesare, transformarea  ideilor din gânduri în realitate. Şi pentru a te convinge este suficient să priveşti în jur: de la Marea Piramidă la Turnul Eiffel, de la Marele Zid Chinez la Domul din Koln, de la toţi zgârie-norii la podurile suspendate de câţiva kilometri lungime, de la platformele marine şi până le aparatele de zbor spaţiale. Şi ai să vezi că execuţia tuturor acestor proiecte măreţe reprezintă rodul soluţiilor date de ingineri. Ingineria construieşte instrucţiunile după care pot fi realizate.Tot ingineria, de data asta genetică, află metodele prin care ne putem modifica trupul.Tot ingineria, de data asta financiară, realizează finanţarea ca motivaţie pentru realizările umane.În societatea umană ‘funcţiunile vitale’ se regăsesc odată în institute (de învăţământ, de cercetare, medicale etc.) şi mai apoi în instituţii (de stat, bancare, ministere etc). Activităţile tehnologice sunt grupate în industrii iar suma informaţiilor în internet. Inii te ajută să afli: afli noul din inspiraţie, din invenţii; afli îmbunătăţitul din inovaţii; afli direcţii din indicatoare; afli adevărul din investigaţii, din interogaţii; afli trecutul din inscripţii; afli ce să faci din instrucţiuni; afli nevăzutul prin intuiţie; afli… Afli.Da, sunt multe cuvinte speciale, de ghidaj a evoluţiei spiritului. ‘La început a fost cuvântul’, spunea Sfânta Scriptură, şi realizezi acum cât adevăr cuprinde în ea această afirmaţie.

   * 

    Din zecile de miliarde de oameni care au trecut prin lume recunoaştem că doar foarte puţini dintre ei au influenţat lumea; dintre miile de pictori, de sculptori, de compozitori, de poeţi şi scriitori, recunoaştem că doar foarte puţini dintre ei au influenţat lumea; dintre nenumăratele scrieri care au fost scrise de-a lungul evoluţiei noastre recunoaştem foarte puţine ca fiind cele care ne-au influenţat drumul; dintre nenumăratele compoziţii muzicale ţi-au plăcut numai unele dintre ele, chiar dacă făceau sau nu parte din muzica generaţiei tale; dintre nenumăratele idei şi teorii ştiinţifice, care au trecut prin minţile zecilor de miliarde de oameni, doar unele dintre ele au alcătuit lumea aşa cum o cunoaştem astăzi. De ce? Pentru că doar acei oameni care au fost inspiraţi, doar acei artişti care au fost inspiraţi, doar acele scrieri care au fost inspirate, doar acele melodii care au fost inspirate şi doar acele idei şi teorii care au fost, de asemenea, inspirate, au fost şi singurele adevărate. Cele care trebuiau să ne conducă pe drumul pe care, de altfel, am şi mers.Iar când cei inspiraţi şi călăuziţi de legile raţionale vor alcătui cea mai evoluată formă de organizare a materiei din univers, devenind societatea-umană responsabilă, îl vor forma, de fapt, pe Dumnezeu.

             Ce poate fi atunci inspiraţia – indiferent de forma în care apare, altceva decât cuvântul Domnului?… 

---

Ce este Răul (sau ce este “Diavolul”)?

   Da, toate ar fi bune şi frumoase, însă în această ecuaţie a vieţii există şi… răul. 

   De unde vine acest rău? Ce este răul, în definitiv?  

   

    Ai văzut ce se întâmplă cu orice lucru făcut de om sau de natură, lăsat ’singur’? Uite, spre exemplu, casa în care locuieşti: primele încep să se ardă becurile, apoi se strică întrerupătoarele, robineţii de apă, şi tot aşa. Lista ‘problemelor’ creşte aproape în fiecare zi. Ce faci? Te apuci să le repari, să le înlocuieşti. Dacă nu ai face acest lucru casa se va degrada. Ai să vezi că, dacă nu ai interveni, în timp vor apărea fisuri pe tavanele şi pereţii înnegriţi de fum, se va sparge acoperişul, apa făcându-şi loc înăuntru, apoi vor putrezi lemnele şi acoperişul se va dărâma, şi tot aşa, până va ajunge o ruină. De genul celor pe care le vedem prin excursii, pline de vegetaţie crescută în mijlocul a ceea ce odinioară erau camere…    

     

  

  

  

  

    

  

   

   

   

   

   

     Fără o energie consumată pentru conservarea lucrului creat, acesta tinde să se desfacă în particule cât mai mici. Tot ceea ce natura sau omul a creat, investind astfel o energie ‘constructivă’, tinde să fie sfărâmat, desfăcut, de o energie ‘distructivă’. Ca un elastic întins de tine ce tinde să revină singur la lungimea sa originară.

   Precum frunzele desprinse de plantă, ori ca animalele ‘desprinse’ de viaţă, cu toate tind a se descompune spre elementele atomice de bază.

   Felia de salam pe care abia ai tăiat-o este bună de mâncat. Dacă însă o laşi în mediul natural, a doua zi o vei găsi schimbată, alterată. Pentru a împiedica acest lucru va trebui să o înveleşti în hârtie, pentru o perioadă scurtă, să o pui în frigider pentru a doua zi, ori să o bagi în congelator sau într-o conservă, pentru o perioadă mai îndelungată.

   Cu alte cuvinte, pentru a împiedica procesul ‘rău’ ce o atacă va trebui să i te opui prin diverse acţiuni, în care să investeşti, în primul rând, energie. Şi, bineînţeles, voinţă. Iar când nu consideri necesară salvarea lucrului creat, atunci procesul de destrămare se ocupă negreşit de el, ducându-şi sarcina până la capăt.

   Energia care crează, care construieşte structuri raţionale în haos, este Raţiunea Creatoare, fie că o face de pe poziţia legilor universale care crează structuri atomice, moleculare, sau galaxii, fie de pe cea a genelor care crează celule vii, fie de pe cea a instinctelor care crează comportamente, fie de pe cea a inteligenţei, care crează şi modifică… orice. Chiar şi legile care au alcătuit-o.

   Aşa cum în natură există inerţia ce se opune mişcării, forţa centrifugă ce se opune forţei gravitaţionale ţinând corpurile cereşti pe traiectorii, cum există reacţiune la acţiune, ordine în dezordine etc., tot astfel, nu dintr-o rea voinţă ci mai degrabă dintr-un,

să-i spunem, spirit universal al echilibrului,

    care tinde să aducă totul în starea iniţială, există şi forţe omniprezente ce se opun formelor evoluţiei Raţiunii Creatoare.

   Această inerţie, această energie, această forţă este ceea ce înţelegem noi prin conceptul de ‘rău’.

        Sigur, noi, oamenii, l-am perceput ca fiind intenţionat: “dracul te-a pus”. Şi, bineînţeles, l-am personificat, în persoana… Diavolului! Bau-Baul adulţilor!

   Dar lucrurile ne arată că, spre exemplu, asteroidul care a distrus aproape în întregime viaţa pe planeta locuită de dinozauri nu a fost trimis de cineva, fie el şi supranatural, ci a venit pentru că traiectoriile celor două corpuri cereşti s-au intersectat. Nu poţi azvârli vina pe intenţia şi premeditarea nimănui. Pur şi simplu forţa, energia care tinde să strice ceea ce este construit, intră în acţiune. Pentru a reveni la starea de ‘dinainte’, de echilibru zero, al haosului absolut!

    Hai să găsim acum, împreună, modurile în care acţionează această energie inerţială asupra formelor alcătuite de Raţiunea Creatoare. Cu alte cuvinte, care sunt acţiunile de anihilare – restabilire a haosului cu care se luptă Raţiunea Creatoare, în funcţie de nivelurile ei de evoluţie, aşa cum le-am identificat împreună? 

   Din pachetul de legi universale, mecanismul care tinde să ne readucă spre echilibrul iniţial, echilibrul zero, este potenţiala distrugere cauzată de terminarea combustibilului nuclear din soare, de asteroizi, comete etc.- împotriva cărora luptă pentru propria supravieţuire inteligenţa omenirii. Poţi bănui pe cineva de intenţii criminale? Poţi învinovăţi pe cineva? Sunt ’simple’ legi naturale…

   Apoi, din lumea genelor, a celulelor, mecanismul răului îmbracă forma atacului viruşilor ce încearcă să schimbe exact porţiuni din informaţiile ADN-ului având consecinţa distrugerii celulelor şi a întregului organism – împotriva cărora, de asemenea, luptă pentru propria supravieţuire tot  inteligenţa omenirii. Celulele virale dispar automat în lipsa altor celule în care să se înmulţească, ele nefiind programate să genereze structuri complexe ale vieţii, ci există doar pentru a distruge. Adică nu-i poţi compara cu vulpile care mănâncă iepuri pentru a se hrăni… Poţi să te superi pe viruşi? Sau, oare, să te întrebi cine i-a creat pe viruşi? Împotriva lor şi a celorlalte boli care ne atacă trupul, acţionează celulele de apărare ale organismului, având acest comportament dictat de un ‘instinct’, să-i spunem primar. Şi care acţionează, cum spuneam, precum furnicile luptătoare dintr-un muşuroi de furnici. De asemenea, împotriva lor, luptă şi ştiinţa medicală şi tehnologia…

   Din lumea instinctelor acelaşi mecanism ce tinde să readucă haosul se manifestă prin războaiele care distrug direct celulele trupului omenirii (oamenii), împotriva cărora, de asemenea, luptă pentru propria supravieţuire inteligenţa şi raţiunea ce trăieşte în noi. Şi dacă te gândeşti doar la al doilea război mondial ai să vezi cum pornirile instinctive de fiare, de vânători, de prădători, au omorât milioane de oameni, alături de creaţiile lor, de la cărţi la construcţii, de la visurile fiecărei familii la structura organizatorică a societătii.

   Regimurile totalitare sunt, de asemenea, o formă de acţiune a echilibrului ‘zero’, îndreptată de data aceasta împotriva modului de organizare al societăţii libere, atacând informaţiile inteligenţei. Pentru că, după cum ştii, dincolo de zidurile terorii, sunt eliminaţi intelectualii, apoi restul indivizilor sunt izolaţi de informaţiile lumii libere, sunt lipsiţi de dreptul la libera asociere (organizare, unire) de orice fel, sunt înfometaţi şi înfriguraţi, sunt privaţi de cuceririle medicale, toate acestea conducând în final spre reactivarea comportamentului precumpănitor al vieţii instinctive, în totală contradicţie cu intenţiile evoluţiei raţionale, de a subordona instinctele inteligenţei şi conştiinţei. Fără informaţii, fără raţiune, fără experienţă, indivizii sunt supuşi unui proces de involuţie. Adică ‘crescuţi’ pentru a ajunge, iarăşi, simple şi înfricoşate animale bipede…

   Mai departe, lumea informaţiilor vii(-rtuale) ale calculatoarelor şi internetului sunt şi ele, de asemenea, atacate de către viruşii informatici, care, asemenea celor ce atacă celulele, nu au alt scop existenţial decât distrugerea. Aceştia sunt creaţi nu atât de indivizi cât de gândurile rele ale acestora. Aceste gânduri nu doresc doar competiţia de a învinge sistemele de apărare ale computerelor, ci direct distrugerea informaţiilor. Şi nimeni nu câştigă din această luptă vreo pradă de război, aici doar se pierde…

   Imaginaţia, considerată ştiinţifico-fantastică, nu numai că a luat-o dintotdeauna înaintea realităţii, dar a şi constituit un reper spre care aceeaşi realitate s-a îndreptat. Din acest punct de vedere, ce putem spune – raţional – despre ‘monştrii extratereştrii’ care ne atacă orânduirea, bineînţeles (deocamdată) doar în filmele de specialitate? Pentru că, aşa cum ai văzut mai devreme, din spaţiul extraterestru nu mă aştept să fim atacaţi, ci, din contră, ajutaţi. De unde vor veni atunci, dar, mai cu seamă, vor veni vreodată? Aşa cum tot ceea ce a imaginat inspiraţia omului a devenit realitate într-o bună zi, tot aşa cred că nici de data asta nu se va face excepţie. Iar poarta pe care vor intra aceşti monştri nu va fi una spaţială, ci mă gândesc că va fi cea deschisă de ingineria genetică.

   Va fi reacţia de echilibru ‘zero’ izvorâtă din noua ‘dimensiune’ a evoluţiei genetice.

   Dar raţiunea va învinge, cu siguranţă, şi de data asta, şi cred asta deoarece văd cum, pe zi ce trece, este tot mai puternică! Vor fi atât lupta cât şi victoria, nu a omului, ci a Raţiunii Creatoare… 

   Dacă te gândeşti la pericolul real prin care omenirea a trecut în perioada războiului rece, care ar fi putut să devină  ‘nuclear’ de fierbinte, ai să vezi cum, până la urmă, raţiunea (din noi) a învins.Iar în drumul evoluţiei noastre, despre hopul războaielor, peste care nu aveam cum să ’sărim’, Raţiunea Creatoare ne-a avertizat, prin chiar cuvintele lui Iisus!

(“Iar dacă veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul.” Marcu, 13.7.)

               Întotdeauna când vorbim de perioadele grele ale istoriei omenirii ne gândim exact la molimele, la războaiele, la dezastrele şi cataclismele naturale, cutremure, vulcani, asteroizi, la haosul care ne-a atacat ordinea firească a vieţii. Adică la exact ceea ce, din toate stadiile sale de evoluţie, Raţiunea Creatoare este atacată pentru a fi restabilit echilibrul Zero. Adică pentru anularea şi înlocuirea ‘echilibrului vieţii’, creat de ea, prin ‘echilibrul haosului’.

   Pe Iisus l-a răstignit inerţia bisericii, pe Giordano Bruno l-a ars pe rug tot inerţia bisericii, pe Darwin l-a judecat tot inerţia bisericii. De ce-i spun inerţie? Pentru că ulterior fiecare dintre cei trei a fost reabilitat, inerţia funcţionând ca o frână a timpului pe şoseaua evoluţiei.Adevărul a ieşit la iveală până la urmă, ce s-a pierdut, însă, a fost timpul alocat pentru evoluţia noastră.

   Şi pentru că vorbim despre lupta dintre creaţie şi pustiire, dintre bine şi rău, hai să vedem cum ar putea fi explicată ideea textelor sacre, “poporul evreu este poporul ales”, privită prin prisma teoriei cărţii. Dacă datorăm cuiva trecerea de la politeism la monoteism, atunci acela este evreul Avraam.  Apoi, evreul Moise ne-a adus cele 10 porunci după care ne ghidăm şi astăzi pe drumul nostru prin teritoriile binelui şi răului. În al doilea rând, evreul Iisus ne-a arătat drumul binelui. Ideile Bibliei şi Noului Testament au format Constituţia moralităţii încă din vremurile în care legile nu făceau încă ordine. Tot evreu era şi Einstein, cel care a urgentat construirea bombei atomice ce a pus capăt celui mai mare război mondial:

   “Am făcut o mare greşeală în viaţa mea – atunci când am semnat scrisoarea către preşedintele Roosevelt – recomandând fabricarea bombelor atomice; dar exista o oarecare justificare, pericolul s-o facă nemţii!” Soarta unei întregi civilizaţii, nu ‘la mâna’ ci ‘la mintea’ responsabilă a unui singur om: “Dacă aş fi ştiut că nemţii nu vor reuşi să construiască bomba atomică, n-aş fi mişcat niciodată vreun deget.”Ce spirite uriaşe ne-a trimis cu adevărat, prin acest neam, Dumnezeu!

   Astăzi este unanim recunoscut că poporul evreu deţine cârma instrumentului care ne ghidează interesele. Am numit finanţele mondiale, instrumentul financiar… Acest fapt este probabil cel ce generează antipatia mondială pe care aceştia trebuie să o îndure!

    Acţiunea echilibrului ‘zero’…

   Nu este suficient oare, pentru a înţelege în ce sens şi de ce poporul evreu este denumit, în Sfânta Scriptură: cel ales? 

          Şi pentru că vorbeam despre răul care se opune evoluţiei drumului Raţiunii Creatoare şi totodată despre poporul evreu ales, ce zici, avertizarea lui Iisus nu face oare referire la perioada celui de-al Doilea Război Mondial, la Hitler şi la gândurile sale criminale instalate la putere? (“Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă….” Marcu, 13,14)

   Să ne amintim de răul fără de margini, dimensionat pe măsura misiunii acestui popor ales, suferit şi denumit, simplu, Holocaust… (“Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi.”  Marcu, 13. 19.)

   Iar dacă acelaşi Hitler ar fi avut acces primul la bomba atomică, probabil că nu ar mai fi existat nici un om în viaţă astăzi!Dar, din fericire, a existat (un spirit divin…) scrisoarea lui Einstein care a accelerat fabricarea celor două bombe – alături, bineînţeles, de inteligenţa care a realizat-o – scurtând zilele războiului!. (” Şi dacă nu ar fi scurtat Domnul zilile acelea, n-ar fi scăpat nici un trup…” Marcu, 13. 20.)

   Da, privite din perspectiva corectă multe adevăruri găsim în Sfânta Scriptură…Vorbeam mai devreme de faptul că pornirile instinctive sunt armele din mâna răului: a omorî pe cineva pentru mâncare (instinctul de conservare), pentru viol (instinctul de reproducere), a porni războiul pentru teritorii şi avuţie prin jaf (stăpânirea proprietăţii, a teritoriului şi resurselor)  etc. De fapt, toate sentimentele sunt de sorginte animalică: dacă dragostea vine din instinctul matern, iar teama vine din frica animalică, ura poate să vină, pe undeva, tot din pornirile instinctelor de conservare.

    Toate aceste sentimente, transformate prin evoluţie, integrate în comportamentul nostru conştient şi inteligent, reprezintă modul actual de trai al omenirii.Să conştientizăm un lucru foarte important: lumea animală este extrem de dură. Mai totul se rezumă, dincolo de reproducere, la a mânca pe cineva sau a fi mâncat de cineva. Cum ar fi pentru tine ca fiecare masă să fie o ‘ruletă rusească’? Cam ce fel de om ai deveni? Sau, de câte ori vrei să bei apă şi te apleci, să-ţi sară în ceafă un prădător înfometat? Sau cum te-ai simţi când copilul tău ar putea fi micul dejun, prânzul, cina sau gustarea de la orice oră a altcuiva ?

   Animalele prădătoare, neavând conştiinţă de sine, nu au făcut şi nu vor face niciodată distincţie între bine şi rău. Excepţie făcând, poate, decât delfinii, alte fiinţe receptoare de inteligenţă, spre care ne simţim atraşi datorită gradului de rudenie (inteligenţa…) precum şi datorită lipsei răutăţii din mintea lor!  

    Primind inteligenţă, aceste animale, din instinct de conservare, mai întâi, şi, mai apoi din acţiuni premeditate precum răzbunarea sau eliminarea pericolelor pentru un viitor mai sigur, vor deveni Rele! Demonice! În mod intenţionat şi, putem adăuga, uneori făcând-o chiar cu plăcere… Iar omul, animal devenit inteligent a trecut şi mai trece încă prin aceste etape. 

    Aceste  sentimente, ghidate de instincte, au evoluat şi ele în paralel cu evoluţia generală a noii fiinţe umane. Cu acest spirit al Răului, având reminiscenţe de sorginte animalică, a avut şi mai are de a face şi azi informaţia inteligentă din mintea omului.

   Odată apărut, Răul a evoluat şi s-a înmulţit, s-a rafinat (precum strugurii devin vin şi mai apoi alcool) şi întărit… Aşa au apărut… gândurile rele, instrumentele din mâna forţei de ‘echilibru zero’.

   Pe John Keneddy l-au eliminat nişte interese potrivnice, desigur, dar pe John Lennon cine? Un descreierat?

   Da, un descreierat în lumea noastră, însă, de fapt, un executant al unui gând rău. Poate exista o explicaţie raţională aici? Pentru că încă din introducere afirmam că nimic din ceea ce se află în întreg universul, de la galaxii la quarci – incluzând între aceste limite şi comportamantul omului – nu se petrece la întâmplare. Totul trebuie să aibe o explicaţie raţională! Dar care ar putea fi aceasta?

   Teoria noastră ar spune că aici răul ia forma unui gând-reacţiune în faţa unei acţiuni. Este posibil oare? O ‘misiune’ de a opri izvorul de muzică şi gânduri ce inspirau la rândul lor mai departe? Ca şi cum ‘vraja’ melodiei, ademenind ascultătorii, le inocula astfel seminţele unor gânduri aparte, din care urma să rezulte idei care ar fi putut da de furcă echilibrului ‘zero’? Tot aşa cum învelişul colorat, parfumat şi aromat al fructului ademeneşte animalul care duce astfel mai departe sămânţa.  Şi atunci echilibrul ’zero’ a apărut ca o reacţiune, luând forma unui gând apărut în mintea unui nebun. Unui om fără discernământ, fără conştiinţă!Dar ce spuneau aceste gânduri? Am căutat răspunsurile în ‘biblioteca vie’ a zilelor noastre, internetul, şi ce am găsit că spuneau? Cam ce se spune şi aici, în această carte… 

   Imagine there’s no heaven / It’s easy if you try / No hell below us / Above us only sky / Imagine all the people / Living for today… 

   Imaginează-ţi că nu există rai

Este uşor dacă încerci

Nici iad sub noi

Deasupra noastră doar cer

Imaginează-ţi toţi oamenii

Trăind pentru azi… 

Imaginează-ţi că nu sunt ţări

Nu este greu s-o faci

Nimic pentru care să ucizi sau să mori

Şi, la fel, nicio religie

Imaginează-ţi toţi oamenii

Trăind viaţa în pace… 

Poţi spune că sunt un visător

Dar nu sunt singurul

Sper că într-o bună zi ni te vei alătura

Şi că lumea va fi ca un întreg 

Imaginează-ţi lipsa proprietăţii

Mă întreb dacă poţi

Fără motive de lăcomie sau poftă

O frăţie a oamenilor

Imaginează-ţi toţi oamenii

Impărţind lumea întreagă…

Poţi spune că sunt un visător

Dar nu sunt singurul

Sper că într-o bună zi ni te vei alătura

Şi că lumea va fi ca un întreg 

   Numai aşa poţi găsi o explicaţie logică a tragicului eveniment. Prin popularitatea uriaşă de care se bucura acest cântăreţ (întâmplător… britanic?) începuse să descrie imaginea fiinţei pe care omenirea ar forma-o devenind responsabilă, muşuroiul de furnici al omenirii, trupul format din celulele organismului, următoarea etapă a evoluţiei Raţiunii Creatoare, Dumnezeul adevărat:

  “I hope someday you’ll join us,/ And the world will be as one.“, în traducere “sper că într-o zi ni te vei alătura, şi lumea va deveni ca şi unul!”.

   Aşa că forţa de echilibru zero a acţionat, apărând în forma unui gând ucigaş în mintea unui om iresponsabil… 

Metafora coastei lui Adam – sau analiza “Facerii” partea IV

                 

             NOTA:  ordinea fireasca a lecturii este:  

   

     1.”Să fie o tărie…”- sau analiza “Facerii” partea I

  

     2. Cine este Adam?- sau analiza “Facerii” partea II

   

     3. Cine este Eva?- sau analiza “Facerii” partea III    

  

     4. Metafora coastei lui Adam – sau analiza “Facerii” partea IV   

                  Totodată, să lămurim şi metafora coastei lui Adam.

      Ideea este aceea a legăturii între Adam-societatea umană care descoperă, şi Eva-transmiterea cunoaşterii mai departe. Nu poţi transmite dacă nu ai ce. Transmiterea este dependentă de informaţia acumulată prin cunoaştere. Iar cunoaşterea nu poate rezulta decât din activitatea societăţii. Din Adam…

    Iar autorul Genezei a descris şi el în cuvintele pe care le-a putut găsi mai potrivite sau nu ceea ce inspiraţia i-a revelat: o coastă, o parte din Adam, din societate, va deveni sau se va ocupa de transmiterea cunoştinţelor adunate spre generaţiile următoare. Dacă nu era ruptă din Adam, ruptă din societate, textul ar fi trebuit să spună că Dumnezeu a mai creat încă ceva, separat. Dar acest lucru ar fi fost fals, şcoala fiind cu adevărat o parte din viaţă! Iar autorul, traducând imaginea trimisă de către inspiraţie în text scris, a folosit, pentru a reda imaginea complexă simţită, puţinele şi simplele cuvinte pe care le-a găsit prin bagajul minţii sale. Aşa, precum somn greu şi coastă…

    Tot aşa cum însuşi Tolstoi se plângea deoarece cuvintele încep să i se pară insuficiente şi nepotrivite pentru a formula acele lucruri care îi par limpezi, dar care nu se supun condeiului…Ce pretenţie putem avea de la cei ce scriau Biblia într-o vreme în care încă se mai formau cuvintele… Şi, pentru că veni vorba, tot Tolstoi definea, atât de precis, viaţa:    “Viaţa este evoluţie spirituală neîntreruptă.”  Aşa că, personajul biblic Eva nu ar mai trebui nicicum identificată ca fiind prima femeie creată de Dumnezeu, ci ceea ce este de fapt. Şi ceea ce spune mai departe şi textul studiat: „Şi a pus Adam femeii sale numele de Eva, adică viaţă (’evoluţie spirituală neîntreruptă’ - n.n.), pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii”. Desigur, „vii” în sensul în care am arătat că şi Platon încă este viu… în minţile noastre![1]Despre această lume a celor vii, singura care trăieşte peste generaţiile de oameni ce au durata de viaţă limitată în timp, vom vorbi în partea a patra a cărţii.             

      Şi, pentru cazul în care te-am pierdut printre ideile de mai sus, pe scurt, lucrurile ar sta cam aşa…              Avem prin urmare două poveşti: una izvorâtă din realitatea trăită şi cealaltă din paginile trimise strămoşilor noştri de către inspiraţie, existente în Sfânta Scriptură. Să începem cu realitatea…

       Evoluţia noastră, tot pe scurt, ar fi următoarea: mai întâi au apărut umanoizii, având încă minţi de animale şi fiind ghidaţi de instincte. Apoi aceştia, printr-un proces evolutiv rapid (despre care vom vorbi în ultima parte a cărţii), au început să devină inteligenţi, trezindu-se la conştiinţă. Până să se întâmple acest lucru trăiau din vânat şi din culesul roadelor pământului, ca oricare alte animale. De remarcat că, după ce au devenit inteligenţi, au început să se ocupe de cultivarea pământului şi de creşterea animalelor.

            Intr-o bună zi au descoperit că puteau să-şi comunice gândurile şi intenţiile şi altfel decât prin a arăta cu degetul şi mimând prin gesturi acţiunea dorită. Pentru asta trebuiau să asocieze sunete diferite pentru obiecte şi acţiuni diverse. Astfel au apărut cuvintele, iar odată cu ele vorbirea.

    Acum, şeful tribului putea cere anumitor vânători să mergă să vâneze, cu suliţa, un anume animal, spre exemplu un cerb. Putea spune cine, ce şi cum să facă.

   Lucrurile au mers bine până într-o zi când au înţeles că ei, cei care stăpâneau cuvintele, puteau să moară în luptă, la vânătoare sau de bătrâneţe, pierzându-se odată cu ei şi lucrurile aflate, şi astfel copiii lor, în loc să beneficieze de cunoaştere, urmau să bâjbâie mult şi bine cum au făcut-o şi ei în tinereţe, luând totul de la început. Şi atunci au hotârât să ‘predea’ cunoştinţele învăţate şi experienţa acumulată urmaşilor. Cum se fabrică arcul  şi suliţa, cum se face focul, experienţa vânătorii ş.a.m.d. Începuturile ideii de ‘învăţământ’.

    Limbajul oferea suportul transmisibil al informaţiei şi, odată cu ea, întreaga experienţă acumulată.Şi acum povestea descrisă în “Geneză”…Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia în ziua a şasea, după care s-a odihnit o zi întreagă, duminică. Plimbându-se după aceea, a văzut că nu era nimeni să lucrez ogorul, aşa că l-a făcut pe Adam.Adam era singur, după cum a constatat Dumnezeu, aşa că l-a pus să denumească vietăţile, iar Adam le-a denumit, dându-le cuvinte. Acum Adam putea comunica (vorbind singur? Nu, desigur, ci cu indivizii aceleiaşi generaţii), scăpând momentan de singurătate.

     Dar Dumnezeu a văzut – concluzionând că Adam era în continuare tot singur – că nu putea comunica şi între generaţii, în timp. Aşa că a făcut-o pe Eva, viaţa, cunoaşterea, mecanismul transmiterii informaţiilor, cu care Adam s-a însoţit pentru tot restul vieţii sale.

   Cei doi au avut doi fii, pe Cain şi Abel. Unul se ocupa cu lucratul pământului iar celălalt cu creşterea animalelor. Societatea umană (Adam), datorită cunoaşterii transmise prin învăţare (Eva), a evoluat, fiind capabilă să lucreze pământul (Cain) şi să crească animale (Abel).

   Vezi cumva vreo diferenţă între cele două realităţi?Eu nu văd. Cum, de asemenea, nu văd cum este posibil ca astăzi cercetători ai textelor sacre să caute urmaşii… pământeni ai lui Cain şi ai lui Abel!

         Neînţelegând metaforele din Biblie, neînţelegând că Adam nu este primul bărbat, ci primul om, neînţelegând că Eva este transmiterea cunoştinţelor prin învăţare şi nu prima femeie, dar mai ales încăpăţânarea de a ţine închişi ochii minţii, tocmai ei sunt cei care o discreditează! Înţelegând, realizând şi recunoscând toate acestea, însă, s-ar demonstra că, într-adevăr, textele conţin profeţii adevărate, confirmate de realitatea trăită; că, într-adevăr, cineva trebuie să fi stat în spatele inspiraţiilor celor care au scris textele; că există un Dumnezeu adevărat; că religia şi Biserica au jucat cu succes rolul încredinţat de acesta; că astfel nu mai există nici un motiv (raţional) al necredinţei!

   Dar oare vor putea ei, credincioşii, accepta vreodată dovada că Dumnezeu chiar există?…  *     Privind astfel adevăratele gânduri ce formează Biblia ai să-ţi poţi explica multe alte adevăruri din ea. Am să trec rapid acum prin două dintre ele, pentru a putea încheia acest capitol.   Cunoaşterea a fost dintotdeauna o sabie cu două tăişuri, unul cu care poţi tăia şi celălalt în care te poţi tăia. Şi zeiţa Atena avea două portofolii, cel al războiului şi cel al înţelepciunii, şi aceasta nu pentru că erau mai multe posturi de zei decât aplicanţi! Ci, mai curând, pentru că arma trebuie folosită cu discernământ, pentru a nu se întoarce împotriva ta.

   Aminteşte-ţi că în mijlocul grădinii pe care Adam şi Eva trebuiau să o lucreze se afla pomul cunoştinţei binelui şi răului. Iar atunci când Adam, societatea umană, a muşcat din mărul cunoaşterii, din fructul care te taie, Dumnezeu l-a întrebat cine l-a pus să o facă. Iar Adam a răspuns : „Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”.

   Iar tu ai să înţelegi cum că cunoaşterea, învăţarea, cercetarea a fost aceea. Numai ea îl conduce pe om la descoperiri deopotrivă periculoase şi benefice.

   Iar când Dumnezeu a întrebat-o pe Eva : „Pentru ce ai făcut aceasta?”, Eva a răspuns: ”Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat.”Dar cine să fie Şarpele? Oare nu are legătură cu ceea ce spuneam mai devreme în carte, despre instinctele animalice rafinate în rău? Că şarpele, animalul, este ghidat doar de instinct? Să fie deci pornirile animalice din om, cele responsabile pentru deturnarea binelui raţiunii în răul instinctual?

  Şi probabil că, dacă ai să te uiţi în istorie, efectele distrugătoare ale cunoaşterii, folosite în special în războaiele omenirii, au fost determinate din dorinţele animalice de prădător de care omul, deşi avertizat de Iisus, nu s-a lepădat nici până astăzi. 

*        Aşa că, după cum vezi, informaţiile sacre din Biblie nu sunt deloc paralele cu realitatea. Sensurile corecte au fost dintotdeauna aici, la locul lor, doar că noi nu am reuşit să le vedem însă.     Biblia, cartea a căror cuvinte ne-a format practic, riscă să fie lăsată în întunericul neînţelegerii şi mai apoi aruncată la coşul uitării! Şi nu numai că nu este drept, dar nici înţelept, pentru că adevărurile din ea, înţelese sau traduse în valorile cunoaşterii de astăzi, şi, în plus, eliberate de interpretările şi adăugirile personale ale celor care au tot scris-o şi   transcris-o de-a lungul vremii, ar putea-o repune acolo unde trebuie să stea, pe bolta minţii noastre, ca o stea călăuzitoare!

   Iar noi să ne folosim de mesajele ei ce privesc viitorul nostru.

    “Citesc adesea din Biblie, însă textul ei originar mi-a rămas inaccesibil”…

   “Dacă învăţăturile originare ale profeţilor şi ale creştinismului sunt epurate de toate adăugirile ulterioare, în special de cele ale preoţilor, rămâne o doctrină în stare să vindece toate bolile sociale ale omenirii”, gândea acum o sută de ani Einstein.

   “Vă întrebaţi cum să înţelegeţi un cuvânt sau altul din Evanghelii, Apocalipsă sau Biblie, găsind în aceste cuvinte ceva fie contradictoriu, fie neclar, fie absurd. La această nelămurire răspund: trebuie să citiţi Evanghelia şi toate cărţile cunoscute drept Sfânta Scriptură şi să analizaţi conţinutul lor la fel cum analizăm conţinutul tuturor cărţilor pe care le citim, şi de aceea, dacă întâlniţi ceva absurd, nu căutaţi explicaţii, ci treceţi mai departe, dând importanţă şi semnificaţie doar acelor lucruri care corespund bunului-simţ şi mai ales cugetului vostru. Numai dacă aveţi această atitudine faţă de aşa-numita Sfântă Scriptură citirea ei şi mai ales a Evangheliei poate fi de folos”, spunea şi Lev Tolstoi…

               Dacă vrei cu adevărat să le poţi vedea, ideile strălucesc pe bolta textelor! 

    *

                 Pentru că Biblia, dincolo de faptul că este cartea cel mai puţin citită – deşi probabil că, în acelaşi timp, este şi cea mai tipărită carte de pe mapamond -, reprezintă pentru unii ceva depăşit de timpuri ori de nepătruns logic, iar pentru alţii un cult al textului, cum inspirat spunea, la un moment dat, cineva.După cum ai văzut, am căutat în textul Bibliei nu înţelesuri ascunse, nici coduri secrete, ci doar mesajele raţionale directe şi raţiunea din înţelesurile metaforelor. Şi asta pentru simplul fapt că Biblia nu este scrisă de Dumnezeu în persoană, fără greşeală, ci de oameni. Inspiraţi, este adevărat, însă aceiaşi oameni care, deşi aparţinând credinţei în Dumnezeu, au dovedit că pot înţelege şi greşit aceste mesaje şi întregul sens al  credinţei. Şi când spun aceasta mă gândesc, desigur, la feţele bisericeşti care au plătit arginţii trădării şi l-au crucificat pe Iisus, care l-au ars pe Giordano Bruno, care au ’stins’ spiritul lui Galilei, sau care s-au opus ştiinţei pe întreg parcursul evoluţiei sale, deşi toate dintre acestea ori aceştia s-au dovedit a fi în final de partea adevărului. Totodată, trebuie răspuns şi acelora care se întreabă, pe bună dreptate, cum să se fi înecat în timpul Potopului, alături de toată suflarea creată de Dumnezeu, şi… peştii şi… vieţuitoarele mărilor şi oceanelor? De la nivelul ridicat al apei, cauzat, nu-i aşa,  de ploi… 

---

[1] Daca Eva este viaţă, iar viaţa este mecanismul transferului de cunoştinţe de la o generaţie la alta, nu capătă înţeles raţional cuvintele Sfintei Scripturi: “plante cu sămânţă în ele” alături de “fiinţe cu viaţă în ele“? Adică fiinţe ce transmit seminţele cunoaşterii…

Cine este Eva?- sau analiza “Facerii” partea III

                  NOTA:  ordinea fireasca a lecturii este:  

              1.”Să fie o tărie…”- sau analiza “Facerii” partea I            

              2. Cine este Adam?- sau analiza “Facerii” partea II            

              3. Cine este Eva?- sau analiza “Facerii” partea III                

              4. Metafora coastei lui Adam – sau analiza “Facerii” partea IV   

                             Cine este Eva?

                       Bun, am aflat cine este Adam, dar cine poate fi atunci Eva? Pentru că nu ar mai avea sens să  credem că este prima femeie, câtă vreme Adam nu este primul bărbat, nu?  Vom afla imediat…       Zice mai departe textul Genezei: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul (şi nu bărbatul, atenţie şi la cuvinte! -n.n.) singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el.”Ajutor potrivit? Eva? Te gândeşti cumva că ăsta este momentul în care intră în scenă Eva?Nicidecum!Şi chiar dacă o să te contrariezi la început, ajutorul cuvenit, cel corect şi adevărat, nu este femeia, ci altceva, aşa după cum, tot corect, stă scris şi în Geneză.          Dar, înainte de a-ţi arăta ce stă scris, hai să ne gândim la ceva: dacă ai sta pe o insulă alături de nişte vorbitori de limbă japoneză, să spunem, nu-i aşa că te-ai simţi singur prin comparaţie cu situaţia în care ai sta pe o altă insulă înconjurat de vorbitori ai aceleiaşi limbi cu cea pe care o vorbeşti tu? Şi, ca să fiu mai precis, nu neapărat tu, ca fiinţă, ci spiritul tău. Mintea ta. Este că ar fi singură? Cel puţin ar vorbi singură, asta este clar.Prin urmare lipsa comunicării conduce înspre sentimentul de singurătate, este adevărat?Sau ce faci atunci când – singur fiind – ai de aşteptat o jumătate de oră, bunăoară, la cabinetul doctorului? Răsfoieşti cumva o revistă? Dar atunci când pleci departe de casă, într-un loc în care ştii că ai să stai singur mai multă vreme, ce-ţi iei cu tine? Nu cumva o carte? Şi nu faci aceste lucruri pentru a-ţi petrece timpul în momentele de singurătate? Să nu te simţi  singur…

     Comunicarea, prin urmare, face până la urmă diferenţa dintre singurătate şi nesingurătate. Iar pentru a comunica ai nevoie de cuvinte. Cuvintele nefiind altceva decât denumiri ale lucrurilor ce te înconjoară, fie ele materiale sau nu.Să revenim acum înapoi la Adam, cel pe care l-am identificat ca fiind nu primul bărbat, ci prima manifestare a inteligenţei nou instalate în creierele primitivilor umanoizi conştienţi, şi la textul Genezei care spunea: „Nu este bine să fie omul singur.”

     Nu crezi că ajutorul potrivit pentru Adam ar fi chiar comunicarea? Nu crezi că exact asta au făcut primii oameni, atunci? Că au comunicat între ei? Primele desene rupestre, ce au stat la baza hieroglifelor şi mai departe a literelor, nu pentru comunicare au fost oare ele create?         

              Dar pentru a comunica ai nevoie de un limbaj. Iar limbajul este format din cuvinte. Primii oameni au ‘dat’, aşadar, nume la tot ceea ce îi înconjura. Noţiuni abstracte date realităţii din jurul lor.Şi, mai departe, nu crezi că şi Adam, personajul Biblic de data aceasta, ar fi trebuit să înceapă tot prin a da nume lucrurilor din jurul lor?

      Să revenim acum la textul din Geneză pentru a vedea ceea ce stă scris, de mii de ani: „Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa că toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.”  Prin urmare, textul încearcă să ne spună că au apărut primele cuvinte!

    În gura primelor fiinţe inteligente!Ce spui de treaba asta? Nu este exact ceea ce cunoaştem că s-a întâmplat în realitate cu strămoşii noştri? Au dat cuvinte lumii înconjurătoare, au format un limbaj, au început să comunice, realizându-se astfel prima legătură între minţile lor!

    Interesant şi corect în acelaşi timp, nu găseşti?Şi pentru că noi, indivizii umani, dincolo de trupul ghidat de informaţiile genetice şi instincte, suntem sume de informaţii şi experienţe acumulate şi guvernate de o conştiinţă, am ajuns să fim ceea ce suntem, fiecare dintre noi, datorită cuvintelor; şi pentru că societatea umană este ceea ce este datorită comunicării experienţei de la o generaţie la alta, realizată de asemenea prin cuvinte, putem spune că, într-adevăr, pentru noi şi pentru societate începutul sau originea a fost dată de cuvinte: “La început a fost cuvântul”, nu aşa spune oare şi textul biblic?De aici au început toate. De aici am început şi noi, cei ce ne punem întrebări existenţiale!Dar noi ne-am propus să o găsim pe Eva, aşa că mergem mai departe.     

 * 

                    „Şi a pus Adam nume tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice”, spune Sfânta Scriptură, apărând astfel cuvintele, iar cu ajutorul lor, apărând limbajul, realizându-se în final comunicarea între indivizi. „Dar pentru Adam (încă-n.n.) nu s-a găsit ajutor pe potriva lui.”         Şi aici ne apropiem în sfârşit de momentul apariţiei Evei, care deja este clar că numai femeie nu mai putea fi! Femeia, după cum am văzut, fusese creată încă din ziua a şasea, odată cu bărbatul cu care trebuia să se înmulţească şi să stăpânească peste…Şi iată totuşi câte lucruri s-au petrecut şi câtă vreme a trecut de atunci.   

                  Stă scris în Geneză : „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.”Desigur că, mai întâi de toate, te poţi întreba de ce a i-a trebuit lui Dumnezeu o coastă de la Adam, el care a putut crea totul din nimic, doar prin simpla sa voinţă? Vei înţelege imediat şi o vei identifica cu adevărat corect pe Eva.

     Dar să revenim pentru câteva clipe înapoi în timp, la fiinţele conştiente care aveau deja un limbaj ce le permitea să comunice între ele.Vezi tu, comunicarea omului este realizată pe două planuri. O comunicare contemporană, între membri ce trăiesc într-o aceeaşi perioadă de timp, şi o comunicare de-a lungul timpului, realizată între generaţiile succesive, aşa cum se învaţă, spre exemplu, la şcoală.O comunicare între indivizi şi o comunicare între generaţii. O deplasare a cunoştinţelor înspre urmaşi.

    Pentru că Platon, spre exemplu, încă comunică cu noi, deşi de mult trupul său nu mai este în viaţă. Ideile lui încă ne influenţează viaţa de astăzi. Iar aceste idei ne sunt transmise prin şcoală, prin cărţi, prin teatre, filme ş.a.m.d.Aşa că, atunci când o întreagă generaţie de oameni ce poartă memorată în minţi cunoaşterea acumulată dispare la vremea ei, murind de bătrâneţe (’somn greu’), cunoştinţele acumulate nu se pierd, generaţia următoare preluându-le prin exact acest minunat mecanism al învăţământului, reprezentat în primul rând de şcoală. Idei purtate din vorbă în vorbă şi din scris în scris. Mecanism reprezentat de literatură, de teatre, de filme şi de către toate celelalte mijloace prin care se realizează de fapt transmiterea lor.

    Aşa că Raţiunea Creatoare a creat-o pe Eva, de fapt mecanismul multiplu şi diversificat prin care fiecare nou om intrat în viaţă va dobândi cunoaşterea celor de dinaintea lui. Eva este instituţia învăţământului şi a informării, cu care Adam, societatea umană, va face pereche pentru toată perioada sa de viaţă.

            Iar dacă te vei uita la toţi copiii care se despart cu ochii în lacrimi de părinţi în prima zi de şcoală, şcoală cu care se vor însoţi mulţi ani la rând şi cu învăţătura căreia îşi vor forma însăşi entitatea trup şi spirit ce-i reprezintă ca indivizi, ai să înţelegi următoarele cuvinte ale Genezei:„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.”

                       Cât este de adevărat!Spune-mi, mai poţi crede acum că Eva este femeie şi Adam este bărbat? 

Cine este Adam?- sau analiza “Facerii” partea II”

                  NOTA:  ordinea fireasca a lecturii este:  

    1.”Să fie o tărie…”- sau analiza “Facerii” partea I

    2. Cine este Adam?- sau analiza “Facerii” partea II

    3. Cine este Eva?- sau analiza “Facerii” partea III    

     4. Metafora coastei lui Adam – sau analiza “Facerii” partea IV  

                     

               Cine sunt, aşadar, Adam şi Eva?  

 

                   Pentru început am să te rog să te gândeşti un moment la ce anume cunoşti tu despre Adam şi Eva. Ce informaţii ai memorate în mintea ta.Ale mele coincideau cu cele ale încă câtorva persoane cărora le-am pus aceeaşi întrebare: Adam şi Eva, ‘după cum este scris în Biblie’, sunt primii oameni, respectiv primul bărbat şi prima femeie. Şi, bineînţeles, creaţi de către Dumnezeu. Mai mult, Eva a fost făcută din coasta lui Adam! O neînţelegere din pricina căreia femeia, sute de ani la rând, a fost socotită ca nefiind egală cu bărbatul.    Dar să vedem ce scrie de fapt în Geneză. Şi încă cât se poate de… negru pe alb.   După cum probabil cunoşti, potrivit Bibliei lumea a fost făcută de către Dumnezeu în şase zile, după care, în ziua a şaptea, s-a odihnit.Astfel, se spune că în prima zi au fost făcute cerul, pământul şi lumina; în cea de-a doua zi „tăria”, despre care am vorbit mai devreme, cea care a scos la suprafaţă uscatul; în cea de-a treia zi regnul vegetal; în cea de-a patra zi luminătorii cerului; în cea de-a cincea zi regnul animal din apă şi aer, iar în ultima zi, cea de a şasea, Dumnezeu a făcut regnul animal de pe uscat şi, extrem de important, pe om!   Astfel, în ziua a şasea, stă scris în Sfânta Scriptură:„Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul.” „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; a făcut bărbat şi femeie (s.n.). Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce mişcă pe pământ şi peste tot pământul.”

            Te întreb: sunt, în acest moment, ‘făcuţi’ bărbatul şi femeia sau nu? Sunt…

              „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.”„Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.” (s.n.).Mai mult chiar: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (s.n.).

              Acum vin şi mai pun odată întrebarea: stă scris clar că în ziua a şasea oamenii,  bărbaţii şi femeile, erau deja făcuţi, sau nu?Desigur, iar mărturie stă însuşi textul!Şi atunci cine mai pot fi Adam şi Eva, cei care au fost creaţi mai târziu, după cum vom vedea?

              Pentru a afla, haide să vedem cum a evoluat omul în realitate, aşa după cum descoperirile arheologice ne-au arătat.La un moment dat (acum aproximativ 40.000 de ani), pe Terra exista cu adevărat tabloul descris în Geneză, inclusiv animalele umanoide care aveau să evolueze în omul inteligent, Homo Sapiens Sapiens, stămoşul omului modern de astăzi. Până în acel moment, însă, umanoizii aceştia erau, realizezi, doar nişte biete animale. Şi este imposibil să ţi-i imaginezi muncind ogorul, ori sădind şi curăţind pomii fructiferi, tot aşa cum nu ai să vezi nici azi vreun animal biped care să muncească câmpul, din proprie iniţiativă! Pentru că animalele nu muncesc în înţelesul pe care îl dăm noi muncii planificate, făcute din primăvară şi până toamna târziu, pentru a avea rezerve de hrană pe timpul iernii. Bipedele maimuţe ar muri pur şi simplu de foame dacă ar trăi în alt climat decât cel tropical – ecuatorial, în care hrana se găseşte tot timpul anului, pentru simplul fapt că nu ştiu să-şi facă provizii.

   Aşadar, deşi bărbatul şi femeia (neinteligenţi însă) existau, încă nu munceau pământul, iar în Geneză, după ziua a şaptea deja, nu se spune altceva:  „Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că (…) nu era nimeni ca să lucreze pământul.” (s.n.).

    Acest pasaj a făcut să se creeze confuzie, crezându-se că totuşi omul (bărbat şi femeie) nu exista încă. Iar când, mai departe, se spune în Geneză că: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ a făcut pe om şi a suflat suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”, s-a înţeles de fapt că acesta este momentul creării omului. Omului în forma bărbatului şi femeii. Aceştia însă erau deja creaţi, încă o dată spun, din ziua a şasea!

   De aceea cred că textul încearcă să comunice că acesta este momentul în care bărbatul şi femeia au devenit inteligenţi, trezindu-se astfel la conştiinţă: “fiinţă vie”!   Pentru că şi în realitate, Raţiunea Creatoare luând forma inteligenţei, a intrat în mintea animalului umanoid, apărând astfel conştiinţa! Pentru  prima oară omul a devenit „fiinţă vie”, adică conştientă. Ghidată de raţiune! Inteligentă. Capabilă de muncă planificată…Şi asta s-a întâmplat, subliniez încă odată, după ziua a şasea, adică exact ca şi în realitate, la ceva vreme după apariţia umanoizilor cu chip uman dar cu minţi de animale, care nu ştiau să facă nimic mai mult decât să crească şi să se înmulţească…

    De-abia începând cu Homo Sapiens Sapiens au apărut şi activităţile specifice omenirii, agricultura („nu era nimeni ca să lucreze pământul”) şi creşterea animalelor, cum de altfel şi în Biblie stă scris: Adam (omul inteligent) a avut doi copii, pe Cain şi pe Abel, unul agricultor iar celălalt cioban…Aşadar, după cum scrie şi în Biblie, interpretată de data aceasta corect, Cain şi Abel sunt primele ramuri de activitate specifice omului inteligent, ‘copiii’ lui Adam care, la rândul său, nu este primul bărbat, ci primul om inteligent! Şi, mai corect spus, metafora primilor oameni inteligenţi.Şi, încă şi mai corect, ceea ce aveau ei să formeze, adică mugurul omenirii, al societăţii total diferite de cea a animalelor, cea în care trăim şi noi astăzi. 

*

   Mai departe, după cum cunoaştem, omul preistoric, deşteptat la conştiinţă şi înarmat cu puterea dată de inteligenţă, a putut să evolueze spiritual şi tehnologic, ajungând acum să poată zbura chiar pe alte planete.Această evoluţie a fost posibilă datorită cunoaşterii şi înţelegerii fenomenelor şi principiilor dezvăluite de ştiinţe.

              Iar ştiinţa şi cunoaşterea nu este una singură, ci este foarte diversificată: matematica, fizica, chimia, astrologia, mecanica, medicina etc. Toate aceste elemente diferite ale cunoaşterii converg într-un final spre un acelaşi punct comun: înţelegerea cât mai precisă a unei aceleiaşi lumi pe care ele o descriu şi în care trăim. Proiecţia cunoştinţelor din toate punctele diferite ale tuturor ştiinţelor urmează să realizeze în final imaginea completă a fenomenelor lumii în care trăim. Întocmai ca o hologramă a realităţii proiectată în minţile noastre.

    Toate aceste ramuri ale ştiinţei, ale aceluiaşi pom în definitiv, şi mai ales faptul că ele nu ne-au fost dezvăluite în totalitatea lor dintr-o singură dată, ci mai curând ca nişte seminţe încolţite în primele minţi şi crescute şi îngrijite mai apoi de generaţiile ce s-au succedat, mă fac să înţeleg altfel decât până acum cuvintele ce urmează în Geneză:  

              „Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ (încolţite în primele minţi- n.n.) tot soiul de pomi (ramuri ale ştiinţei- n.n.), plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat (beneficiile ştiinţei- n.n.).”

                   Şi, când mă gândesc că fiecare din aceste beneficii ale ştiinţei au avut în mod obligatoriu şi un revers al medaliei (de la arc la forţa atomică, care au ajutat la vânat sau la producerea energiei dar, în acelaşi timp, au provocat şi distrugeri, din cauza folosirii lor ca arme), realizez şi importanţa discernământului în folosirea lor: „iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi cunoştinţei binelui şi răului”, aşa cum stă scris în Geneză! (s.n.)

      Iar Raţiunea instalată în mintea omului a început să cerceteze, să cunoască şi să se folosească de beneficiile ştiinţei: ”Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” cum, de altfel, şi stă scris în Geneză.„A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!”

     Iar aceasta s-ar ‘traduce’ simplu: dacă societatea umană nu va avea discernământ în folosirea periculoaselor puteri ale descoperirilor ştiinţei va pieri. Cum s-ar întâmpla, de pildă, în cazul unui război nuclear.Prin urmare, aceasta este intrepretarea pe care o văd ca fiind cea corectă a fragmentului analizat din Geneză şi totodată acesta este şi adevăratul Adam, apărut după ziua de odihnă. Identificat ca fiind omul inteligent – în stare „să muncească pământul”, este omul conştient – „fiinţă vie”.

                   Este omul căruia i-a fost insuflată nevoia cunoaşterii. Este însăşi inteligenţa ce locuieşte în trupurile noastre efemere şi care se ‚mută’, prin învăţare, din generaţie în generaţie, devenind tot mai evoluată, şi nicidecum primul om, mai exact primul bărbat, aşa cum ne-au tradus învăţaţii bisericii!

                    Este societatea umană organizată pe baza raţiunii, cea care a înlocuit societatea animalelor organizată de instincte.