Dacă, după cele ce aţi citit în pagina “Patru situaţii, sau cine este Dumnezeu…”, gândiţi că l-aţi văzut pe Dumnezeu, atunci veţi fi de acord cu cele ce spun acum: noi, gândurile inteligente + conştiinţa, adică ceea ce face diferenţa dintre om şi trupul animal al omului, sau oricare alt animal, avem numele de familie INTELIGENŢA, iar prenumele taţilor, bunicilor şi străbunicilor noştrii sunt instinctul, informaţiile genetice şi legile universale. Suntem nepotul unei mari familii ce organizează şi guvernează materia.
Observ că :
– furnica, luată ca insectă, se află pe o scara evolutiva, undeva deasupra regnului vegetal si sub cel animal, da?
– muşuroiul de furnici, (organizat exact ca societatea umană – cu regină, soldaţi, doici, lucrători, prizonieri de război ce cultivă ciuperci ptr muşuroi, cu expedţtii de cucerire, cu poduri de trupuri formate după regulile geniştilor militari, etc) se află nu între ci direct alături de societatea umana, peste câini, pisici, cai, cimpanzei, gorile (apropo, 1,24% este diferenţa genetică între om şi cimpanzeu, şi nici o diferenţă depistabilă în laborator a sângelui om/gorila!!!).
Şi acum vă întreb: dacă furnica organizată raţional într-un muşuroi o face să urce “ierarhic” lângă om, omul RESPONSABIL şi organizat raţional în societatea RESPONSABILĂ, ce poate forma? Ceva multiplicat prin diferenţa dintre un om şi o furnică, da? Realizaţi imensitatea acestei entitaţi? Este o entitate ce poate crea şi distruge viaţa, ce poate zbura pe alte planete ducând acolo sămânţa inteligenţei, işi poate prelungi viaţa, scapa de moarte. Îşi poate chiar modifica trupul (genetic).
Eu unul nu mai văd, în universul nostru topit şi îngheţat, un alt Dumnezeu, decât cel indicat în sfintele scripturi:”Dumnezeu e în voi“.
Practic, aceeaşi Raţiune Creatoare – Dumnezeu crează, prin noua sa formă, aceea de om, mult mai exact şi mai performant. Şi dacă vreţi, diferenţa între performanţele de zbor (cosmice) ale unei păsări şi ale navetei spaţiale, arată cel mai bine diferenţa între cele două moduri ale creaţiei: natural evolutive faţă de cea prin “instrumentul” societate umană. Ambele, reale şi aflate nu în contradicţie ci în succesiune evolutivă.
Mai departe, tot aşa cum o furnică nu înseamna nimic prin comparaţie cu muşuroiul organizat şi unit, cum o celulă nu înseamnă nimic dincolo de trupul pe care-l formează, tot aşa nici omul nu valorează cât societatea umană pe care o formează, de la apariţia ei şi până azi. Dacă azi beneficiem de ajutor medical în cazul unui accident auto, să spunem, beneficiem de rodul muncii a generaţii şi generaţii de oameni: ambulanţa, spitalul, instrumentele medicale, medicamentele, şi nu în ultimul rând, de doctori. Mai exact de conoştinţele lor, purtate şi îmbunătăţite din generaţie în generaţie, peste timp. Toate acestea arată importanţa unirii oamenilor. A puterilor lor. A puterii minţii colective…
Sigur, toate acestea duc spre un gând poate mai greu de acceptat: dacă societatea umană responsabilă şi unită l-ar forma pe Dumnezeu, ca şi treaptă superioară a organizării materiei în universul nostru, înseamnă că Dumnezeu este în formare! Pentru că şi societatea este departe de a fi o entitate responsabilă, întocmai cum este un muşuroi de furnici. Adică, nu numai că entitatea Dumnezeu nu este o fiinţă supranaturală care stă cu ochii pe noi, ci, mai degrabă, nu este pe deplin, încă, formată.
Aşa putem înţelege şi de ce, chemându-l pe Dumnezeu în ajutor, spre dezamăgirea multora, acesta nu s-a prezentat. Ne-au venit, în schimb: medicii, justiţia, legile, inginerii, inventatorii… Societatea responsabilă organizată raţional.Aşa putem înţelege corect fenomenul de reâncarnare, ca fiind transmiterea conoştinţelor, a ideilor, a gândurilor, din generatie în generatie. A spiritului geniului uman (De pildă învierea lui Iisus: spiritul său “inviat” în minţile creştinilor). A inspiraţiei ca un foc ce a aprins minţile generaţiilor succesive… Nu vei mai vedea oamenii care au schimbat destinul omenirii ca simplii indivizi ce au acţionat după cum au dorit ei, ci ca pe nişte repere ale unor direcţii de evoluţie a spiritului inteligent din univers…
Aşa putem înţelege pe Adam ca fiind inteligenţa ce a pătruns în mintea animalului trezit astfel la conştiinţă (şi nu primul bărbat, acesta, alături de femeie, fuseseră deja creaţi din ziua a şasea), pe Eva nu ca prima femeie ci ca mecanismul transmiterii cunoştinţelor din generaţie în generaţie (şcoala, o bucată ruptă din societate, o “coastă” scoasă din Adam).
Aşa putem să ne răspundem la prima noastră întrebare existenţială, “cine suntem?”: nu un produs final al creaţiei ori al evoluţiei, ci o za – cea mai importantă de până acum, este adevărat – dintr-un lanţ al evoluţiei unei entităţi raţionale şi inteligente, denumite de om, Dumnezeu! Evoluţia omului formând doar un fragment limitat din evoluţia Raţiunii Creatoare – Dumnezeu. Cum spuneam, o simplă za dintr-un lung lanţ, aflat încă în formare.
Realizând acestea toate, vei putea să-ţi explici nu mult şi nu puţin din ceea ce ne înconjoară, ci aproape tot…
Iar în această carte, aceasta am încercat să fac.
